Autospeciale noi pentru polițiștii de Imigrări

Un număr de patru autospeciale Ford Transit Custom kombi trend 8+1 locuri îmbunătățesc condițiile de muncă pentru polițiștii de imigrări, sporind astfel mobilitatea în combaterea migrației ilegale și punerea în executare a măsurilor de returnare a cetățenilor străini.

Autospecialele au fost achiziționate în cadrul proiectului european PDP1 – “Îmbunătățirea sistemului național de azil și migrație”, proiect finanțat din Mecanismul Financiar Norvegian 2014-2021. Inspectoratul General pentru Imigrări precizează că obiectivul general al proiectului îl reprezintă consolidarea capacității operaționale a Inspectoratului General pentru Imigrări în domeniul combaterii imigrației ilegale și returnării prin îmbunătățirea dotării cu autoturisme destinate acestor activități.

Oficial știm că cele patru autospeciale au fost repartizate structurilor teritoriale de imigrări din București, Arad și Centrelor Regionale de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Maramureș și Timișoara.

“La repartizarea lotului, s-a avut în vedere starea tehnică și vechimea autovehiculelor din dotare, precum și nevoile operative ale structurilor, în vederea asigurării unui climat de ordine și siguranță publică în zona de competență. Acestea sunt dotate cu sistem de navigație, instalație de aer condiționat pentru întreg habitaclul autovehiculului, geamuri electrice, spate și lateral spate închise la culoare, cu opacitate maximă permisă de lege și închidere centralizată cu telecomandă. Costul total al autospecialelor este de 616.919 lei cu TVA, fiind cumpărate prin procedură de licitație publică deschisă”, arată Inspectoratul General pentru Imigrări.

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *