ACCIDENT CU 5 VICTIME ÎN JUDEȚUL SATU MARE. 3 MAȘINI IMPLICATE, PERSOANĂ ÎNCARCERATĂ

Accident foarte grav cu trei mașini implicate și cinci victime, conform primelor informații obținute de PresaSM. Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 12.40, pe Drumul Național 19, între localitățile Botiz și Ciuperceni. Cel puțin o persoană a rămas încarcerată, urmând să fie extrasă de către pompierii sătmăreni. 

Detasamentul de Pompieri Satu Mare intervine la un accident rutier produs între trei autoturisme în localitatea Botiz. Din primele informații o persoană a rămas încarcerată. La fața locului se deplasează o autospecială cu modul de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă, echipajul de Terapie Intensivă Mobilă, cu 14 cadre militare.

Este important de precizat că mai multe persoane aflate în zonă au sărit imediat să ajute victimele, respectiv au folosit extinctoarele pentru a preîntâmpina orice posibil incendiu. De asemenea, unele persoane civile au ridicat bornele de pe baterie pentru a evita producerea unui scurtcircuit, respectiv a unui incendiu. 

Traficul rutier în zonă a fost oprit până la finalziarea intervenției paramedicilor și pompierilor. Victimele sunt preluate de către mai multe echipaje din cadrul Serviciului de Ambulanță al Județului Satu Mare și din cadrul SMURD.

Polițiștii rutieri și polițiștii criminaliști urmează să facă cercetările la fața locului și să preleveze probe care să ducă la stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs accidentul rutier. 

Potrivit datelor PresaSM, niciunul dintre conducătorii auto nu a consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.

sursa: PresaSM

BAIA MARE TV

Conținutul publicat pe BaiaMareTV.ro este protejat de legislația privind drepturile de autor. Copierea sau distribuirea materialelor fără citarea sursei și inserarea unui link activ către articolul original este interzisă. Materialele preluate de la alte publicații, instituții sau agenții sunt menționate ca atare în cuprinsul articolului.

📩 Comunicatele de presă și informațiile de interes public pot fi transmise redacției la: contact@baiamaretv.ro

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *