Acțiunea Poliției rutiere Maramureș „Speed Marathon”. Zeci de amenzi aplicate de polițiști în doar o oră

Până pe data de 23 aprilie 2023 este în plină desfășurare programul „Roadpol” la nivelul Uniunii Europene. Poliția rutieră Maramureș organizează filtre (inclusiv cu mașini neinscripționate) pe toate drumurile din județ pentru depistarea și sancționarea șoferilor ce depășesc regimul legal de viteză.

Astăzi, 21 aprilie a.c., începând cu ora 09.00, polițiștii Serviciului Rutier împreună cu polițiștii Secției 5 Ocna Șugatag au derulat o acțiune rutieră pentru prevenirea accidentelor produse pe fondul vitezei excesive, în cadrul acțiunii „Speed Marathon”.

Jurnaliștii Sighet 247 au participat la acțiunea rutieriștilor și au constatat că în mai puțin de o oră zeci de conducători auto nu au respectat regimul legal de viteză. Au fost opriți pentru a fi sancționați conducătorii auto care au depășit cu peste 20 km/h regimul legal de viteză, iar aceștia nu au fost puțini la număr în zona Ferești – Giulești – Sat Șugatag (DN 18).

Mai multe autospeciale de poliție, cele mai multe dintre ele dotate cu aparate radar, dar și autospeciale neinscripționate dotate cu aparate radar / aparate radar pistol au fost așezate în cascadă pe mai multe tronsoane de drumuri din județ.

Acțiunea este coordonată de către Goth Gheorghe, comisar șef în cadrul Poliției rutiere Maramureș. Acesta ne-a oferit câteva detalii legate de acțiunea desfășurată, care pot fi urmărite în materialul video de mai jos.

Aceste acțiuni se vor derula intens până pe data de 23 aprilie a.c., fiind luați în vizor și conducătorii auto care au consumat alcool, respectiv substanțe interzise.

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *