Adrian Vlad este propunerea PSD Maramureș pentru Parlamentul României!

Am încredere în tineri și în forța lor de a schimba viitorul. Știu că ei au capacitatea, energia și dorința de a transforma lucrurile în bine, iar din acest motiv, la stabilirea candidaților pentru Camera Deputaților am mizat pe tineri. Ei sunt pariul meu că schimbarea poate fi cu adevărat una benefică, dacă le oferim sprijinul și încrederea de care au nevoie. PSD Maramureș se mândrește cu o echipă de tineri excepționali, oameni care sunt gata să lupte pentru viitorul județului nostru.

Adrian Vlad, candidat la Camera Deputaților la alegerile din 1 Decembrie este unul dintre acești tineri cu care mă mândresc personal. Consilier județean la finalul primului mandat, acesta urmează să depună jurământul pentru al doilea mandat. Adi a fost un sprijin de nădejde în toate proiectele și acțiunile importante, în special cele dedicate comunităților din Valea Ruscovei, Valea Vișeului și Valea Izei. Este un om dedicat și activ, dar și un antreprenor de succes, cu o experiență de peste un deceniu în mediul privat. Alături de Vasile Roman, un alt tânăr de excepție, Adi a înființat Clubul Elevilor Social Democrați, un proiect important pentru viitorul tinerilor din Maramureș. Cu implicare în numeroase acțiuni de voluntariat și cu studii în diverse domenii, Adi Vlad reprezintă modelul tânărului de succes, care vine cu forță din urmă pentru a dovedi că PSD s-a înnoit cu adevărat.

Aceștia sunt tinerii alături de care am ieșit în campania din alegerile locale și aceștia sunt tinerii pe care îi susțin pentru alegerile parlamentare. Ei sunt viitorul nostru, și pentru ei vă cer încrederea voastră, încă o dată. Pentru că tinerii ca Adi Vlad ne asigură Calea Sigură pentru Maramureș!

Gabriel Valer Zetea, preşedinte PSD Maramureș

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *