AJVPS MARAMUREȘ A RĂMAS FĂRĂ DIRECTOR – Ionică Pop s-a stins din viață la doar 55 de ani
Vânătorii și pescarii maramureșeni sunt de ieri mai săraci cu un coleg și prieten. Ionică Pop, directorul executiv al Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Maramureș s-a stins din viață după o grea și lungă luptă cu boala.
Colegii și cunoscuții îl deplâng pe rețelele de socializare unde încă de ieri curg mesajele de condoleanțe. Ionică Pop avea 55 de ani și era la cârma AJVPS Maramureș de 10 ani. Dumnezeu să îl odihnească în pace!
Sincere condoleanțe familiei!