AL TREILEA VACCIN AUTORIZAT
Comisiile de specialitate din Ministerul Sănătății și de la Agenția Națională a Medicamentului vor stabili săptămâna aceasta care va fi intervalul de vârstă pentru care vom folosi vaccinul AstraZeneca/Oxford în România.
După ce săptămâna trecută Comisia Europeană a luat decizia de a acorda autorizație condiționată de punere pe piață a vaccinului AstraZeneca pe baza recomandărilor Agenției Europene a Medicamentului, acesta devine cel de-al treilea vaccin care primește aprobare în UE.
Vaccinul anti COVID-19 AstraZeneca folosește un alt virus (din familia adenovirusurilor) care a fost modificat pentru a conține gena pentru producerea proteinei țintă a SARS-CoV-2. Adenovirusul din vaccin este atenuat, astfel încât nu se poate reproduce și nu provoacă boli.
La administrarea vaccinului, adenovirusul se comportă ca un vector, transmițând către celulele corpului informația conținută. Astfel, celulele vor utiliza informatia genetică pentru a produce proteina țintă.
Sistemul imunitar al pacientului va trata aceasta proteină țintă ca pe un corp străin, producând mecanisme de apărare naturale – anticorpi și celule T – împotriva proteinei respective. Dacă, ulterior, persoana vaccinată intră în contact cu SARS-CoV- 2, sistemul imunitar va recunoaște virusul și va fi pregătit de atac: anticorpii și celulele T pot conlucra în vederea distrugerii virusului, pot preveni pătrunderea acestuia în celulele corpului și pot distruge celulele infectate, protejând astfel organismul împotriva COVID-19.
Mai multe informații: https://vaccinare-covid.gov.ro/vaccinul-astrazeneca-oxford/
BAIA MARE TV
Conținutul publicat pe BaiaMareTV.ro este protejat de legislația privind drepturile de autor. Copierea sau distribuirea materialelor fără citarea sursei și inserarea unui link activ către articolul original este interzisă. Materialele preluate de la alte publicații, instituții sau agenții sunt menționate ca atare în cuprinsul articolului.
📩 Comunicatele de presă și informațiile de interes public pot fi transmise redacției la: contact@baiamaretv.ro




