Alcoolemia l-a aruncat pe un șofer cu mașina peste un trotuar direct într-o terasă

Un accident rutier s-a produs aseară la scurt timp după miezul nopții. Un bărbat în vârstă de 34 de ani care circula pe strada Victoriei a pierdut controlul volanului a trecut peste trotuar și s-a oprit în terasa unei pizzerii din zona.

Polițiștii sosiți la fața locului l-au testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicând 0.78 g/l alcool în aerul pur expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.


În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea  unui vehicul  sub influența alcoolului.

ACTUALIZARE – IPJ MARAMUREȘ

Azi-noapte, la ora 00:27, Poliția municipiului Baia Mare a fost sesizată prin SNUAU 112 despre faptul că la intersecția străzii Victoriei cu str. I. L. Caragiale s-a produs un accident rutier cu pagube materiale.

Cercetările efectuate la fața locului au relevat că un tânăr de 33 ani, care conducea  un autoturism, ar fi pierdut controlul autoturismului și a pătruns pe trotuarul din partea dreaptă, unde a intrat în coliziune cu terasa unui local public.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,78 mg/l alcool pur in aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul Județean de Urgentă „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, unde i-au fost recoltate probe biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *