Alcoolemie record pentru un şofer din Maramureş în 2021

Aseară, 04 martie, ora 21.50, polițiștii din Leordina au fost sesizaţi pe telefonul de serviciu cu privire la faptul că pe D.J. 187 Poienile de Sub Munte a avut loc un accident rutier, iar conducătorul autoturismului implicat, a părăsit locul faptei şi se află sub influenţa băuturilor alcoolice.

Polițiștii au identificat autoturismul în cauză în centrul comunei, de unde şi-a continuat deplasarea spre cătunul ,,Nejnei Crai”.


Polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire, folosind semnalele acustice și luminoase din dotarea autospecialei de poliție, conducătorul auto oprind autoturismul.

A fost identificat șoferul ca fiind un bărbat de 27 de ani din Poienile de Sub Munte.

Din verificările efectuate de polițiști reiese faptul că bărbatul, în timp ce a condus autoturismul pe D.J. 187 Poienile de Sub Munte, a pierdut controlul autoturismului şi a lovit un hidrant, după care a fost proiectat în poarta de acces a unui imobil, cât şi în gardul altui imobil.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,27 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost însoţit la Centrul de Permanenţă Ruscova unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Foto: arhiva

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *