REVENIREA LUI OROS – Liberalii nu s-au lăsat și l-au numit din nou în funcția de director al Spitalului Județean din Baia Mare

Încă de ieri, pe la colțurile instituțiilor cu caracter decizional din județul nostru a început să mișune informația că penelistul sighetean George Alexandru Oros urmează să fie, din nou, numit în funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare. Informația ne-a fost confirmată astăzi din surse sigure, spre surprinderea noastră.

Așadar, prioritățile liberalilor maramureșeni merg pe principiul “țara arde, baba se piaptănă”. La mai bine de un an de pandemie, an în care managerul Vasile Pop a gestionat exemplar spitalul în condițiile date, acesta este din nou înlăturat din funcție pentru a face loc unui politician. Singura experiență a lui Oros la conducerea unui spital a fost între anii 2012 și 2016, când a condus Spitalul Municipal Sighetu Marmației, fără însă a excela din această postură.


Liberalii au mai încercat o dată să îl plaseze pe Oros la conducerea (interimară) “județeanului” și au reușit, însă pentru o perioadă extrem de scurtă. Anul trecut, în data de 10 aprilie, profitând de Starea de Urgență, ministrul Nelu Tătarul l-a numit pe sighetean în funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență din Baia Mare. În data de 22 mai, la scurt timp după ce țara a ieșit din Starea de Urgență și a intrat în cea de alertă, Consiliul Județean Maramureș (condus la acea vreme de Gabriel Zetea) l-a pus pe liber pe Oros și la renumit în funcție pe dr. Vasile Pop.

Rămâne de văzut cât va rezista de această dată sigheteanul la conducerea celui mai mare spital din județ și, mai ales, cât de bună se va dovedi a fi această alegere a președintelui CJ Maramureș, Ionel Bogdan.

Sursa: ActualMM

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *