ANUNŢ PRIVIND LANSAREA PROGRAMULUI DE FINANȚARE: ”Protecția monumentelor istorice, de pe raza administrativ – teritorială a județului Maramureș”

Județul Maramureș, prin Consiliul Judeţean Maramureș, invită beneficiarii eligibili care îndeplinesc condițiile prevăzute de H.G. nr. 1430/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind situațiile în care Ministerul Culturii și Cultelor, respectiv autoritățile administrației publice locale, contribuie la acoperirea costurilor lucrărilor de restaurare/conservare/intervenție/protejare asupra monumentelor istorice, proporția contribuției, procedurile, precum și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească proprietarul, precum și condițiile prevăzute de H.C.J M.M. nr. 209/2023 privind aprobarea Programului de finanțare ”Protecția monumentelor istorice de pe raza administrativ – teritorială a județului Maramureș” să depună cereri de finanțare în acest scop.

Conform programului de finanțare sunt considerate cheltuieli eligibile, pentru monumente istorice din grupa A și grupa B, următoarele tipuri de cheltuieli:

– lucrările de intervenţie asupra monumentelor istorice care fac parte din grupa B și lucrările de protejare a monumentelor istorice care fac parte din grupa A, pentru care există autorizație de construire valabilă sau care se încadrează în prevederile art. 11 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, cu modificările și completările ulterioare.


– serviciilor de elaborare a documentațiilor tehnice.

  1. Data limită pentru depunerea cererilor: 30 iunie 2023, ora 14:00
  2. Adresa la care trebuie depuse cererile: Municipiul Baia Mare, str. Gheorghe Şincai, nr. 46, Județul Maramureș – Registratura Consiliului Judeţean Maramureş
  3. Toată documentația necesară obținerii finanțării  este postată pe site-ul instituției: www.cjmaramures.ro, secțiunea activitate/ghiduri de finanțare/ Program de finanțare ”Protecția monumentelor istorice, de pe raza administrativ – teritorială a județului Maramureș”.

PREȘEDINTE, 
Ionel Ovidiu Bogdan

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *