Băimărenii cu simptomatologie specifică se pot testa GRATUIT pentru Covid

În baza protocolului încheiat între Municipiul Baia Mare, prin Direcția de Asistență Socială (DAS) și Spitalul de Boli Infecțioase Baia Mare, se asigura TESTAREA GRATUITĂ, prin intermediul testelor antigen, a locuitorilor cu domiciliul pe raza municipiului Baia Mare. Este vorba despre cetățeni care prezintă simptomatologie specifică și care se pot testa gratuit prin baza buletinului de identitate.

Punem la dispoziție, pentru testare, două locaţii: zona Parc RFN – strada Dimitrie Cantemir şi zona Bulevardul Bucureşti – la intersectie cu Bd. Unirii, în corturi amplasate special cu această destinaţie. Programul de funcționare a celor două corturi destinate pentru testarea băimărenilor este de luni până vineri, între orele 09.00-17.00.

Testarea se realizează de către personal specializat, cu respectarea normelor de diagnosticare a infecţiei cu virusul SARS-CoV-2 , inclusiv cu măsurarea parametrilor vitali și recoltarea de exsudat nazofaringian şi/sau orofaringian în vederea realizării testării. Rezultatul testului va fi consemnat în registrul de testare.

În cazul în care se va identifica un rezultat pozitiv la testul rapid antigen, persoana va fi îndrumată spre Centrul de evaluare din cadrul Spitalului De Boli Infecţioase Şi Psihiatrie Baia Mare.

Municipiul Baia Mare, prin DAS, asigură cele două corturi în care va avea loc testarea populației, personalul specializat care va recolta probele, logistica necesară funcționării locațiilor și promivarea acțiunii.

Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare asigură aprovizionarea locațiilor cu testele rapide antigen și orice alte demersuri necesare pentru implementarea acțiunii.

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *