Bunuri în valoare de peste 29 milioane lei reținute de inspectorii vamali
În perioada 15-17.05.2023, o echipă comună formată din inspectori vamali din cadrul Direcției Regionale Vamale Iași – Biroul Echipe Mobile și Biroul Vamal de Frontieră Dornești împreună cu ofițeri ai Inspectoratului de Poliție Suceava, au efectuat un control în domeniul protejării drepturilor de proprietate intelectuală la sediul unui operator economic din localitatea Dornești. Acțiunea a fost inițiată de către Serviciul Coordonare Echipe Mobile și Control Operativ din cadrul Autorității Vamale Române.
Ca urmare a controlului, inspectorii vamali au reținut un număr de aproximativ 83.400 perechi încălțăminte sport susceptibile de a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală pentru diferite mărci (Adidas, Asics, Nike, New Balance, Balenciaga etc). A fost demarată procedura de verificare prevăzută de legislația în vigoare, bunurile fiind reținute în conformitate cu prevederile art.17 alin.1 din Reg. (UE) 608/2013.
Valoarea bunurilor reținute, dacă ar fi fost comercializate pe piață la prețul de vânzare cu amănuntul al unui produs original, este de aproximativ 29.200.000 lei.