Cadavru descoperit în albia râului Ilba

Pompierii maramureșeni intervin pentru degajarea din albia râului Ilba a unei persoane găsite decedate. Ancheta este în plină desfășurare, pentru a se stabili circumstanțele în care a murit respectiva persoană.

„În această dimineață, polițiștii au fost sesizați despre faptul că un bărbat a fost găsit decedat, sub un pod, într-o vale, de pe strada Morii, din localitatea Handalul Ilbei.

Polițiștii au stabilit că este vorba despre un bărbat de 67 de ani. La examinarea exterioară a cadavrului nu au fost constatate urme de violență. Până în prezent nu există suspiciuni cu privire la decesul acestuia.

La fața locului au intervenit și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Maramureș. Cadavrul urmează a fi transportat la morga spitalului în vederea efectuării necropsiei”, anunță IPJ Maramureș.

Cercetările se continuă în vederea documentării cu exactitate a împrejurărilor în care a decedat bărbatul.

BAIA MARE TV

Conținutul publicat pe BaiaMareTV.ro este protejat de legislația privind drepturile de autor. Copierea sau distribuirea materialelor fără citarea sursei și inserarea unui link activ către articolul original este interzisă. Materialele preluate de la alte publicații, instituții sau agenții sunt menționate ca atare în cuprinsul articolului.

📩 Comunicatele de presă și informațiile de interes public pot fi transmise redacției la: contact@baiamaretv.ro

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *