Cărturești deschide porțile celei de-a doua librării din Baia-Mare

Îndrăgostiții de cărți și de lucruri care ne fac viața mai frumoasă sunt invitați la deschiderea celei de-a doua librării Cărturești din Baia Mare, joi, 18 aprilie 2024, de la ora 12:00. 

Librăria, amplasată în centrul comercial Value Centre, măsoară 200mp și găzduiește pe rafturi o varietate de titluri în limbile română și engleză. Totodată, oferta de carte va cuprinde și volume apreciate de tinerii cititori, din categoriile manga și comics. Selecția va fi completată de branduri deja cunoscute și îndrăgite în rețeaua de librării Cărturești, precum Moleskine, Paperblanks, Legami și Kikkerland

De asemenea, primii 1000 de cititori vor primi un cadou din partea noastră la orice achiziție din librărie, și se vor putea bucura de un moment muzical inedit, de la ora 18, susținut de Cvartetul Euroart.

Cvartetul Euroart este parte a Fundației Culturale Euroart, care de la înființarea sa, în 1993, și până astăzi, propune proiecte și inițiative pentru a susține și dezvolta cultura în Baia Mare și, mai presus de tot, dorește permanentizarea vieții cultural-muzicale în oraș, prin crearea unei filarmonici.

Marius Lengel – vioara I
Tudor Raț – vioara II
Petru Damșa – pian
Mihai Corlan – violă

Informații despre deschidere vor putea fi găsite și în pagina evenimentului de Facebook, aici: https://www.facebook.com/events/1154257596007016/?ref=newsfeed

________________________

Despre Cărturești: Cărturești este prima librărie-concept din România, deschisă la finalul lui 2000 și dedicată unei noi experienţe de cumpărare și promovare a cărţii şi a produselor culturale. Devenit între timp cel mai important lanț de librării de pe piața din România, Cărturești are în prezent 49 de spații, incluzând și cele două spații din Chișinău, care redefinesc ideea de librărie. Librăria din Târgu Mureș este a 50-a din rețeaua Cărturești. Printre librăriile flagship ale brandului se numără Cărturești Carusel, inclusă în topul The Telegraph al celor mai frumoase librării din lume, Cărturești Verona, cel mai mare spațiu dedicat lecturii și ofertei de carte din București sau Cărturești Modul, o librărie de cultură vizuală care aduce în plus o grădină interioară, o galerie de artă contemporană și o cafenea.

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *