Cine sunt primii artiști anunțați la Neversea 2022.

Organizatorii au dezvăluit primele nume pentru Neversea 2022, festivalul care va avea loc între 7 și 10 iulie 2022, la Constanța, la malul mării. Alan Walker, Black Eyed Peas, Dimitri Vegas & Like Mike, Don Diablo, Tchami, Timmy Trumpet, Tujamo, Ummet Ozcan, W&W și ZHU sunt primii artiști anunțați pentru ediția de anul următor a festivalului.

Unii dintre cei mai buni artiști ai lumii vor performa, la fel cum s-a întâmplat și în edițiile trecute ale festivalului Neversea.

Alan Walker la Neversea 2022


Norvegianul Alan Walker este unul dintre cei mai urmăriți artiști la nivel global și este considerat a fi unul dintre cei mai creativi producători din noua generație. Single-ul de debut, ,,Faded”, a ajuns pe lista videoclipurilor cu peste 1 miliard de vizualizări pe YouTube, fiind certificat cu Discul de Platină în 14 țări ale lumii. De-a lungul anilor, producțiile sale au înregistrat un record de vizualizări – 10,8 miliarde.

În iulie, fanii îl vor putea vedea pe scena principală a festivalului Neversea. Alan Walker a pregătit apariția noilor piese din 2021 prin lansarea unui concept video ieșit din tipare – o combinație de science-fiction și jocuri, cu filmări realizate în timpul aparițiilor live ale artistului norvegian.

Premieră la Neversea 2022: Black Eyed Peas

O premieră pentru festivalul Neversea este celebra trupă Black Eyed Peas. Artiștii s-au îndrăgostit de România când au fost prezenți la festivalul UNTOLD în 2018 și au promis că vor reveni la noi. Incluși în ,,Hot 100 Artist of The Decade” de Billboard, Black Eyed Peas sunt al doilea cel mai bine vândut artist/grup din toate timpurile în clasamentul de download, conform companiei de cercetare Nielsen. Americanii au în palmares 6 premii GRAMMY, au vândut peste 35 de milioane de albume și 120 de milioane de single-uri în întreaga lume și sunt una dintre cele mai iubite trupe din lume.

Dimitri Vegas & Like Mike la Neversea 2022

Dimitri Vegas & Like Mike vor urca pentru prima oară pe scena principală a festivalului Neversea. Duo-ul greco-belgian ocupă locul 2 în clasamentul oficial Top 100 DJ Mag și generează euforie în oricare colț al lumii cu aparițiile live spectaculoase și cel mai tare ,,crowd control” cu zeci de mii de fani. Cei doi frați au reușit să capitalizeze un fanbase uriaș și în social media: 30 de milioane de urmăritori, la care se adaugă și un miliard de vizualizări pentru videoclipurile și DJ set-urile de la cele mai mari festivaluri din lume.

Dimitri Vegas & Like Mike au lansat și cele mai cunoscute producții electronice ale ultimei decade, colaborări cu artiști precum Ne-Yo, Armin van Buuren, Hans Zimmer, Martin Garrix, Diplo, Fatboy Slim, Steve Angello, Afrojack sau Wiz Khalifa. Tot ei sunt și producătorii din spatele uriașului hit ,,Instagram”, la care au colaborat cu francezul David Guetta, DJ-ul numărul 1 al planetei.

Don Diablo la Neversea 2022

Don Diablo, jucător-cheie în muzica electronică de astăzi, este un artist care se reinventează de fiecare dată și pare greu de oprit. Olandezul, care ocupă locul 7 în Top 100 DJ Mag 2021, a vândut primul concert NFT din lume, ,,Destination Hexagonia”, cu o sumă uriașă – 1,2 milioane $, echivalentul a 600 cpryptomonede Ethereum. În vară vine pe scena principală a festivalului Neversea cu un show unic.

Energicul Timmy Trumpet sosește în premieră la malul Mării Negre. DJ-ul și producătorul australian, care a fost plăcut impresionat de publicul din România, la festivalul UNTOLD, pregătește un set spectaculos pentru fanii Neversea. Timmy Trumpet stârnește frenezie la fiecare eveniment la care participă și fascinează lumea cu mix-urile sale dinamice de muzică electronică și trompetă, instrument la care cântă de la vârsta de 4 ani. Producțiile sale au intrat în Top 10 Aria Club Chart și în 2021 ocupă locul 9 în Top 100 DJ Mag.

Tchami, Tujamo, W&W completează primul val de DJ-i pentru Neversea 2022. Organizatorii spun că în curând vor anunța alți artiști de renume care vor urca pe scenele celui mai așteptat festival de la Marea Neagră.

Cine cântă pe scenele secundare de la Neversea 2022

Scenele secundare vor găzdui cei mai buni artiști și DJ-i din lumea techno, tech-house, house, deep house, ambiental, chill, electronic, dubstep, drum&bass, trap, hip-hop, rap, liquid sau retro. Primii artiști anunțati pentru scenele secundare sunt BBNO$, Borgore, Dirtyphonics, Mahony, Netsky, Priku, Raresh, Sit și Sublee B2B CAP.

Canadianul BBNO$ este un fenomen care a surprins întreaga lume cu piesa ,,Lalala”. A devenit rapid un hit și în prezent are peste 485 de milioane de vizualizări pe YouTube și peste 805 milioane de ascultări pe Spotify.

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *