CPU Borșa va primi finanțare directă de la Ministerul Sănătății
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat semnarea ordinului prin care încă patru Compartimente de Primiri Urgențe din țară vor fi finanțate direct de la bugetul de stat. Printre acestea se numără și compartimentul de urgență al Spitalul de Recuperare Borșa.
Prin această decizie, unitatea medicală din Borșa va beneficia de fonduri alocate direct prin bugetul Ministerul Sănătății, alături de alte trei spitale din țară. Astfel, numărul total al Compartimentelor de Primiri Urgențe finanțate la nivel național ajunge la 80.
Finanțarea suplimentară va permite acoperirea mai eficientă a cheltuielilor pentru activitatea din urgență, inclusiv pentru personal medical, medicamente, materiale sanitare și investigațiile necesare pacienților care ajung la CPU. În acest fel, spitalul va putea evalua mai rapid cazurile și va putea începe tratamentul fără întârzieri.
Autoritățile susțin că măsura va contribui și la gestionarea mai eficientă a urgențelor la nivel local, reducând presiunea asupra marilor unități de primiri urgențe din spitalele regionale și oferind pacienților acces mai rapid la servicii medicale în apropierea comunității.
Potrivit ministrului Sănătății, consolidarea rețelei de urgență rămâne o prioritate, întrucât în situațiile critice intervenția rapidă poate face diferența pentru pacienți, iar accesul la îngrijiri medicale trebuie asigurat cât mai aproape de locul în care aceștia trăiesc.
BAIA MARE TV
Conținutul publicat pe BaiaMareTV.ro este protejat de legislația privind drepturile de autor. Copierea sau distribuirea materialelor fără citarea sursei și inserarea unui link activ către articolul original este interzisă. Materialele preluate de la alte publicații, instituții sau agenții sunt menționate ca atare în cuprinsul articolului.
📩 Comunicatele de presă și informațiile de interes public pot fi transmise redacției la: contact@baiamaretv.ro





