Deputatul Calin Bota a fost prezent la lansarea cărții ,,Participarea românilor din comuna Copalnic-Mănăștur la Primul Război Mondial,,

Duminica, 10 iulie, a avut loc la Căminul Cultural din Făurești lansarea cărții ,,Participarea românilor din comuna Copalnic-Mănăștur la Primul Război Mondial,,

M-am bucurat să fiu alături de comunitatea din Făurești la lansarea cărții ,,Participarea românilor din comuna Copalnic-Mănăștur la Primul Război Mondial (1914-1918,, , scrisă de istoricii Alexandru Bucur și Marius Câmpeanu.


Cartea trece în revistă toți locuitorii de cele zece sate ale comunei Copalnic Mănăștur, care au participat la Primul Război Mondial și care au luptat cu onoare, mulți dându-și viața pe câmpul de luptă. Lista cuprinde peste 1400 de soldați și ofițeri, ale căror fapte de vitejie au fost răsplătite cu peste 200 de medalii.

Dincolo de emoția stârnită de o lucrare istorică în care se regăsesc imagini cu oameni ai locului, informații despre luptele la care au luat parte și medaliile pe care le-au primit, am constatat, cu bucurie, că la eveniment au participat mulți tineri, urmași ai celor care s-au jertfit în Primul Război Mondial. Lecția prețuirii trecutului e importantă pentru copiii noștri și de aceea salut inițiativa primarului din Copalnic Mănăștur, Ștefan Mihalca, de a susține și promova o lucrare istorică serioasă, care vorbește despre oamenii locului și despre sacrificiile făcute de comunitatea locală în Primul Război Mondial.

Asemenea inițiative trebuie susținute în cât mai multe comunități locale, deoarece tinerii trebuie să cunoască trecutul, pentru a construi cu temeinicie viitorul. ” a declarat deputatul PNL de Maramures, Calin Bota

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *