“Fuziunea” dintre Minaur Baia Mare și ACSF Recea prinde tot mai mult contur

Zvonurile privind fuziunea secțiilor de fotbal CS Minaur Baia Mare și ACSF Comuna Recea devin tot mai reale pe zi ce trece. Recea va fi înscrisă cel mai probabil în Liga a 2-a pentru sezonul 2021-2022 urmând ca mai apoi să aibă loc și demersurile pentru noua denumire oficială.

Practic, nu va fi vorba despre o fuziune propriu-zisă din moment ce continuarea se va face pe baza entității deja existente (ACSF Recea).


Team-managerul echipei CS Minaur Baia Mare, Zoltan Szekely, ne-a dezvăluit: “Nu este chiar o fuziune, dar ca să fie mai ușor de înțeles pentru toată lumea putem folosi și acest termen. Este aproape imposibil să fuzionezi legal o entitate de drept public cu una de drept privat. Cei de la Recea vor prelua practic și secția noastră de fotbal masculin și totul va lua formă sub o nouă denumire. Așteptăm și noi mai multe lămuriri din partea Consiliului Județean și pe urmă vom demara mai departe procedurile. Dacă totul va fi în regulă, vom continua împreună sub viitoarea denumire, urmând ca secția actuală de la Baia Mare să se ocupe cel mai probabil doar de partea juvenilă.”

Sunt încă destui pași de făcut pentru ca procesul de preluare să fie dus la bun sfârșit, necesitatea imediată fiind eliberarea unui loc în Liga a 2-a. Spre bucuria maramureșenilor, sunt destul de multe variante ca acest lucru să se și întâmple.

Florin Gherasim, președintele clubului ACSF Recea: “Lucrurile se îndreaptă în direcția potrivită. Noi (ACSF Recea) am depus dosarul de licențiere pentru înscrierea în Liga a 2-a și cel mai probabil va fi și validat. Cel puțin un loc suplimentar va exista din informațiile noastre. Astra se pare că nu se va înscrie, existând un fel de fuziune și acolo cu cei de la Clinceni. Se zvonea și despre Hermannstadt sau Călărași că nu ar continua în Liga a 2-a, vom vedea. Ar mai fi și probabila fuziune dintre Viitorul și Farul care ar mai elibera automat încă un loc dacă nu ar dori să păstreze și un satelit la Liga 2. După ziua de joi vom ști exact cum vom proceda. Avem pregătite și actele pentru fuziunea cu Baia Mare, dar la fel, după ziua de joi vom putea trece mai departe. O dată ce vom primi acordurile așteptate vom anunța noua denumire și restul detaliilor. Da, se dorește și se lucrează serios în acest sens.

Sursa – ArenaMM
Foto: Ovi Dragomir – facebook Minaur Baia Mare

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *