Jandarm maramureșean decorat de armata Statelor Unite ale Americii și de Ministerul Afacerilor Interne

Plutonierul adjutant Lazar Daniel, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș, fost decorat cu distincția „The Army Achievement Medal” conferită de armata americană, în semn de apreciere și recunoaștere a activității desfășurate ca jandarm în cadrul misiunii internaționale NATO Resolute Support – Afganistan. 

În același context, pentru contribuția deosebită la susținerea și promovarea intereselor naționale în cadrul NATO, i-a fost acordată „Emblema de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne pentru misiuni internaționale”, înmânată de către domnul ministru Lucian Bode.

Colegul nostru a fost selectat în urma unor teste extrem de riguroase și în perioada 2018 – 2019 a făcut parte din contingentul de jandarmi români care au participat la misiunea NATO Resolute Support. Pe parcursul întregii misiuni el a îndeplinit funcția de „Guardian Angel”. Mai precis, s-a ocupat de tot ceea ce înseamnă asigurarea protecției pentru adviserii români, de la plecarea din bază până la instituția unde se făcea consilierea și înapoi. 

 De asemenea, în anii 2011- 2012 a mai participat la o misiune tot în Afganistan, total diferită dar la fel antrenată, de data aceasta în calitate de mentor al forțelor de poliție afgană. În Centrul de Pregătire Wardak, la acea vreme cel mai mare din Afganistan, colegul nostru s-a ocupat de instruirea directă a polițiștilor afgani și a prestat activități de mentorat pentru instructorii și ofițerii centrului de pregătire. 

Îi mulțumim colegului nostru pentru că a reprezentat cu profesionalism instituția din care face parte dar și pentru că a purtat cu mândrie numele județului Maramureș peste hotare.

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *