IARNA BĂIMĂREANĂ 2025 | Programul manifestărilor din perioada 19-21 decembrie

Iarna Băimăreană continuă cu emoție, colinde și bucurie pentru toți

Sfârșitul acestei săptămâni aduce în Baia Mare încă trei zile pline de lumină și momente frumoase, dedicate comunității noastre. De vineri până duminică, Parcul Mara și Centrul Vechi devin locuri de întâlnire pentru colinde, tradiții, copii, artiști locali și invitați speciali.

De la concerte de colinde susținute de Fanfara Municipală, grupuri vocale și artiști îndrăgiți, la întâlniri pentru cei mici cu personaje de poveste, spectacole interactive, momente caritabile și scenete tradiționale – Iarna Băimăreană înseamnă timp petrecut împreună, cu sufletul deschis.

📍 19-21 decembrie 2025
📌 Parcul Mara & Piața Libertății (Centrul Vechi)

Vă așteptăm cu drag să trăim împreună bucuria Crăciunului, așa cum o știm noi, băimărenii. Simplu, cald și din inimă. 💙❤️

BAIA MARE TV

Conținutul publicat pe BaiaMareTV.ro este protejat de legislația privind drepturile de autor. Copierea sau distribuirea materialelor fără citarea sursei și inserarea unui link activ către articolul original este interzisă. Materialele preluate de la alte publicații, instituții sau agenții sunt menționate ca atare în cuprinsul articolului.

📩 Comunicatele de presă și informațiile de interes public pot fi transmise redacției la: contact@baiamaretv.ro

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *