Ionel Bogdan, deputat: „A cincea amânare a CCR pune în pericol 231 de milioane de euro din PNRR”

Deputatul PNL de Maramureș, Ionel Bogdan, atrage atenția asupra celei de-a cincea amânări a Curții Constituționale într-un dosar care vizează direct echitatea socială, bugetul public și credibilitatea României.

„Este a cincea amânare a Curții Constituționale într-un dosar care privește direct echitatea, bugetul public și credibilitatea României”, a declarat Ionel Bogdan.

Acesta a subliniat că, săptămâna trecută, premierul Ilie Bolojan a informat oficial CCR că România riscă să piardă 231 de milioane de euro din PNRR din cauza întârzierii unei decizii privind reforma pensiilor magistraților. „Vorbim despre bani nerambursabili cu care statul român putea cumpăra 2000 de ambulanțe noi, construi 100 de școli sau inaugura 50 de kilometri de autostradă. Acești bani pot fi pierduți din cauza tergiversării”, a precizat deputatul liberal.

„Fiecare zi de întârziere adâncește neîncrederea oamenilor și crește riscul pierderii fondurilor europene. România nu își mai permite jocuri de procedură și evitarea deciziei”, a mai declarat Ionel Bogdan.

În final, deputatul PNL a conchis: „Guvernul și-a făcut partea sa prin asumarea reformei. De aici înainte, orice amânare este o formă de blocaj care afectează direct interesul public.”

Biroul de presă al Biroului Parlamentar – Deputat Ionel Ovidiu Bogdan

BAIA MARE TV

Conținutul publicat pe BaiaMareTV.ro este protejat de legislația privind drepturile de autor. Copierea sau distribuirea materialelor fără citarea sursei și inserarea unui link activ către articolul original este interzisă. Materialele preluate de la alte publicații, instituții sau agenții sunt menționate ca atare în cuprinsul articolului.

📩 Comunicatele de presă și informațiile de interes public pot fi transmise redacției la: contact@baiamaretv.ro

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *