Ionel Bogdan și echipa sa vin cu inițiative concrete pentru studenți: burse de studii work &travel, subvenții pentru chirie, creșterea numărului de specializări și spații destinate studenților la Casa Tineretului, aflată în proces de reabilitare prin fonduri europene

Festivitatea de Absolvire a Facultății de Litere de la Centrul Universitar Nord din Baia Mare din cadrul Universității Tehnice din Cluj a fost un bun prilej pentru președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, candidat la funcția de primar al municipiului Baia Mare de a prezenta inițiativele sale privind mediul universitar. Împreună cu echipa sa, Ionel Bogdan propune o serie de măsuri vitale pentru sprijinirea studenților și revigorarea vieții universitare din Baia Mare. 

Burse tip work & travel pentru studenți 

„Vreau să punem la dispoziția studenților cu rezultate foarte bune 50 de burse de studii tip work & travel, pe criterii foarte bine stabilite. Costul unui astfel de program diferă în funcție de perioada înscrierii, dar în medie costă aproximativ 3200 de dolari. De aici aproape jumătate este costul efectiv al programului la care se adaugă bilete de avion, bani de buzunar, iar toate acestea depășesc posibilitățile financiare ale majorității studenților din Baia Mare!

Aceste programe vin cu multe beneficii: îmbunătățirea competențelor lingvistice, spre exemplu limba engleză, care este și va fi căutată pentru că aducem investitori străini în Baia Mare și în Maramureș, ⁠perspective și idei noi, cunoașterea altor culturi, dezvoltarea personală, care mai apoi se reflectă pozitiv în activitatea pe care o vor desfășura aici, acasă, în Baia Mare, în Maramureș”, a declarat Ionel Bogdan. 

Studenții au nevoie de susținere concretă, nu de discursuri goale!

„Foarte mulți tineri încheie în această perioadă un capitol important și marchează un nou început. Mi-a fost drag să îi văd bucurându-se de această etapă. Ei sunt garanția că viitorul va fi unul bun pentru comunitatea noastră. Desigur, au fost persoane care au transmis mesaje simpatice, dar lipsite de conținut. Eu îmi doresc să continuăm să susținem concret și studenții, să le oferim oportunități aici, acasă, atât la nivel universitar, cât și pe piața forței de muncă!”, susține Ionel Bogdan. 

Realizări benefice și pentru studenți la nivelul administrației județene 

„La nivelul Consiliului Județean dezvoltăm economia Maramureșului prin proiecte concrete cum este realizarea celor 7 parcuri industriale, Campusul pentru învățământ DUAL, extensia din Baia Mare a Universității de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, unde în 2023 au trecut examenul cu brio primii 60 de studenți. Mai avem și alte astfel de parteneriate în lucru, care vor aduce efervescență și în viața universitară din Baia Mare”, arată Ionel Bogdan.

Este nevoie de o nouă abordare la Primăria Baia Mare!

„Să anulăm politica vorbelor goale, a comisioanelor și a chermezelor, să venim cu o nouă abordare, aplicată spre nevoile cetățenilor, a dezvoltării orașului nostru, inclusiv sau mai ales înspre studenți. Cu cât mai mulți dintre tineri rămân acasă, aici, în Baia Mare, cu atât viitorul nostru va fi mai bun. Pe lângă burse de studiu, îmi doresc să venim cu realizări necesare pentru studenți și profesori. Să completăm Casa Tineretului, să fie și a studenților, pentru că avem aici un proiect de reabilitare prin fonduri europene în valoare de 23 de milioane de euro”, spune Ionel Bogdan.

Burse de studiu pentru cei care vin la universitate în Baia Mare și subvenții pentru chirie

„Vreau să introducem la nivelul municipiului Baia Mare un program de susținere prin subvenționarea chiriilor pentru studenții care vin în Baia Mare să studieze, pe model de la Oradea. Vreau să oferim burse de studiu pentru studenții care vin și studiază în Baia Mare, tot pe modelul de la Oradea. Vreau să dezvoltăm un program dedicat excelenței în educație atât la nivelul elevilor și profesorilor, cât și la nivelul mediului universitar băimărean. Să susținem dezvoltarea mediului universitar prin creșterea numărului de specializări în Baia Mare și aducerea unor noi universități. Sunt 4000 de studenți și 900 de profesori universitari în Baia Mare, iar administrația publică locală nu face absolut nimic pentru ei în acest moment. Vreau, pot și voi schimba asta!”, declară Ionel Bogdan, candidat la funcția de primar al municipiului Baia Mare.

Comandat de PNL Filiala Maramureș, Cod AEP 21240015

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *