Klaus Iohannis a anunțat cum vor fi împărțiți banii din PNRR: „ Programul România educată va beneficia de o finanțare de circa 4 miliarde euro”

Preşedintele Klaus Iohannis a anunțat, miercuri, într-o conferință de presă cum vor fi împărțiți banii din PNRR. Șeful statului a spus că va fi pus accentul pe dezvoltarea sistemului de sănătate, educație și administrație.Astfel,  patru miliarde de euro vor fi alocaţi programului „România Educată”, iar trei miliarde de euro vor merge către sănătate potrivit celor de la Libertatea.

PNRR este cadrul în care România va cheltui în următorii 5 ani cele aproape 30 de miliarde de euro de la Comisia Europeană pentru relansarea economiei post-pandemie.

Principalele declarații ale lui Klaus Iohannis:


  • Am convenit azi împreună cu liderii coaliției de guvernământ Planul Național de Redresare și Reziliență care urmează să fie supus aprobării Executivului și ulterior trimis Comisiei Europene pentru negociere. Cele circa 30 miliarde de euro de care vom beneficia prin acest plan reprezintă o șansă majoră pentru dezvoltarea României, o oportunitate care va permite economiei, dar și societății o rezistență sporită în cazul unor viitoare crize.
  • Totodată este important să înțelegem că acest plan PNRR ne oferă cel mai bun context pentru realizarea reformelor amânate atâția ani. Reforme care vor îmbunătăți viața de zi cu zi a fiecărui român prin dezvoltarea și modernizarea activității în sănătate, economie, educație și în administrație. Vom pune un accent major pentru îmbunătățirea accesului la sănătate prin dezvoltarea rețelei de spitale, crearea de centre medicale integrate în zonele rurale și urbane vulnerabile și dotarea acestora cu aparatură. Dorim să alocăm pentru acest obiectiv 3 miliarde  de euro.
  • De asemenea, PNRR ne va permite să finanțăm în continuare dezvoltarea de autostrăzi în paralel cu promovarea unui transport cât mai puțin poluant. Ne propunem să alocăm pentru acest domeniu 4,5 miliarde de euro.
  • PNRR este o oportunitate și pentru educație. Programul România educată va beneficia de o finanțare substanțială de circa 4 miliarde euro. Vom avea astfel școli sigure, curate și cu dotări moderne. Vom investi și într-un sistem de școli verzi.
  • Școlile din comunitățile dezavantajate vor beneficia de noi măsuri de sprijin și de servicii suplimentare pentru că educația din România nu își mai permite să piardă niciun copil. Digitalizarea va fi o parte importantă în educație, iar accentul se va pune pe două componente: formarea competențelor digitale și asigurarea resurselor educaționale digitale. Ne propunem să investim în acest demers 780 de milioane de euro.
  • Europa se transformă prin tranziție verde și digitalizare, iar România va investi la rândul ei substanțial în ceea ce înseamnă viitorul sustenabil. Vreau să menționez cîteva exemple de proiecte pe care le vom finanța prin PNRR: 1,3 miliarde euro pentru diversificarea și multiplicarea surselor de energie regenerabilă, 1,5 miliarde pentru împădurire, 4 miliarde pentru combaterea secetei, 8,5 miliarde pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare.
  • Vom investi în servicii digitale destinate cetățeanului. Investițiile pe care le vom face totodată în îmbunătățirea mediului urban vor permite locuitorilor să se bucure de aer mai curat, spații verzi și spații regenerate. În același timp se vor acorda 2,2 miliarde de euro pentru reabilitarea termică a blocurilor și consolidarea clădirilor la cutremur.
  • Investiţiile propuse prin acest plan vor duce la crearea de locuri de muncă, în special pentru cei afectaţi de pandemie, la noi oportunităţi de afaceri, consolidarea antreprenoriatului şi creşte competitivităţii în economia noastră.
  • Fac un apel la autorităţile publice şi partenerii economici şi sociali implicați în fundamentarea şi implementarea acestui plan să susţină acest efort integrat la nivel administrativ, instituţional sau privat
  • Ne confruntăm din nou cu o etapă de creștere vizibilă în numărul de infectări zilnic și în presiunea din ATI. Acest nou val poate fi chiar ultimul, având în vedere că procesul de vaccinare este în plină de desfășurare, iar numărul persoanelor vaccinate crește de la o zi la alta.
  • Situația este încă sub control, dar lucrurile pot evolua rapid în sens negativ. Este nevoie de responsabilitate și de un nou efort național acum. Șansa de a scăpa de pandemie este cu fiecare zi mai aproape și nu putem renunța la prudență chiar acum. Singurele metode care au fost dovedite științific că pot stopa pandemia sunt măsurile restrictive și imunizarea unui număr semnificativ din populație.
  • Nu există motive să nu folosim toate vaccinurile recomandate la nivel european. Până când vom atinge imunitatea de grup prin vaccinare va trebui să luăm măsuri punctuale, aplicate, unde o impune situația epidemiologică, pentru a slăbi presiunea pe spitale

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *