Noi curse spre București din această lună

În 27 martie va fi lansată, oficial, noua cursă spre București de pe Aeroportul Internațional Maramureș,. Aceasta va fi operată de Air Connect, cu o frecvență de două zboruri pe săptămână, luni și vineri. Biletele s-au pus în vânzare încă de la finalul lunii trecute.

Activitatea pe aerogara noastră sporește simțitor. Astfel, în luna ianuarie a acestui an, 4.000 de pasageri au tranzitat aeroportul, înregistrându-se o creștere importantă față de aceeași perioadă a anului trecut, când au zburat doar 2.348 de pasageri.

De asemenea, reamintim faptul că anul acesta aduce trei noi destinații externe: Roma – de două ori pe săptămână, München – două curse/ săptămână, plus reluarea cursei de Londra, cu o frecvență de două ori pe săptămână.

Tot în 2023 se mai dorește achiziționarea echi­pamentelor de securitate și utilaje pentru creșterea siguranței pasagerilor, amenajarea drumului perimetral al aeroportului, terminal nou de pasageri – finalizare procedură de licitație – demarare proiectare și execuție, amenajare zonă de acces și control.
Nu în ultimul rând, se mai intenționează accesarea de fonduri europene pentru panouri fotovoltaice, investiție care va reduce costurile cu energia electrică la aeroportul situat în Tăuții-Măgherăuș.

1 COMMENTS

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *