Peste 120.000 de participanți în prima zi de UNTOLD ONE. Sting, The Chainsmokers și Carl Cox, printre marile nume ale serii
UNTOLD ONE a început în forță la Cluj-Napoca. Peste 120.000 de participanți din România și din întreaga lume au trecut pragul festivalului în prima zi a celei de-a 11-a ediții, pentru o noapte cu show-uri spectaculoase și artiști internaționali de top.
Cele nouă scene ale festivalului au adus în fața publicului nume importante din muzica internațională și românească, de la legende și superstaruri EDM până la artiști techno, hip-hop, trap și bass music.
Mainstage, Galaxy și Alchemy s-au aflat în centrul primei nopți de UNTOLD, iar printre artiștii care au marcat debutul ediției din acest an s-au numărat Sting, The Chainsmokers, James Hype, Carl Cox, Smiley, Guess Who, Gramatik și Sigma.
Sadhguru, Smiley și Loredana, dialog special la UNTOLD
Prima zi a adus și un moment diferit de show-urile muzicale cu care publicul UNTOLD este obișnuit. Sadhguru, Smiley și Loredana au participat împreună la o conferință specială, în fața a aproximativ 200 de persoane.
Discuția a adus în prim-plan teme precum echilibrul, conexiunea, responsabilitatea și capacitatea muzicii de a-i aduce pe oameni împreună.

Prezența lui Sadhguru la UNTOLD a continuat ulterior pe scena principală. În timpul show-ului susținut de Smiley, acesta a apărut pe Mainstage și a transmis publicului un mesaj timp de aproximativ zece minute.
Sting, unul dintre cele mai așteptate show-uri ale primei zile
Unul dintre momentele importante ale serii a fost apariția legendarului Sting pe scena UNTOLD. Artistul britanic a adus în fața publicului unele dintre cele mai cunoscute piese din cariera sa.

Potrivit organizatorilor, după încheierea show-ului, Sting și echipa sa s-au declarat încântați de experiența trăită la festival și de publicul UNTOLD.
Programul de pe Mainstage a continuat cu proiectul Cancelled Music, semnat de Kris Fade & Dean Curtis, iar ulterior publicul l-a primit pe James Hype, aflat pentru prima dată la UNTOLD.

DJ-ul britanic a fost impresionat de numărul mare de oameni prezenți în fața scenei și de energia publicului.
The Chainsmokers, revenire emoționantă la UNTOLD
Un alt moment important al primei nopți a fost revenirea duo-ului american The Chainsmokers.
Zeci de mii de oameni au cântat alături de artiști unele dintre cele mai cunoscute hituri ale acestora, iar show-ul a avut și un moment puternic emoțional. Drew Taggart a izbucnit în lacrimi pe scenă, impresionat de atmosfera creată de public.

După concert, membrii The Chainsmokers au mărturisit că și-au dorit foarte mult să revină la UNTOLD și că au cerut echipei lor să facă posibilă această revenire.
Tot pe scena principală, Guess Who a bifat o premieră: artistul a urcat pentru prima dată pe Mainstage-ul UNTOLD, unde zeci de mii de fani au cântat alături de el piesele cunoscute.
Carl Cox a dus petrecerea de la Galaxy până la răsărit
Atmosfera a continuat și pe scena Galaxy, dedicată muzicii house și techno.
În prima noapte au urcat pe scenă Persic B2B Paul Svenson, RBØR, Priku și Cezar, iar headlinerul serii a fost legendarul Carl Cox, unul dintre cele mai influente nume din istoria muzicii electronice.
Artistul britanic a revenit la UNTOLD cu un set care a ținut publicul în fața scenei într-o atmosferă de festival care a continuat până la răsărit.
Hip-hop, trap și bass music pe scena Alchemy
Scena Alchemy a completat programul primei zile cu un mix de hip-hop, trap și bass music.
Publicul i-a putut vedea pe Alexandra Căpitănescu, Marko Glass ft. Bvcovia, Albert NBN și IAN, dar și pe producătorul și artistul american Gramatik și duo-ul britanic Sigma.
Prima zi a UNTOLD 2026 s-a încheiat astfel după o noapte în care peste 120.000 de participanți au celebrat muzica și show-urile pregătite pe scenele festivalului din Cluj-Napoca.
BAIA MARE TV
Conținutul publicat pe BaiaMareTV.ro este protejat de legislația privind drepturile de autor. Copierea sau distribuirea materialelor fără citarea sursei și inserarea unui link activ către articolul original este interzisă. Materialele preluate de la alte publicații, instituții sau agenții sunt menționate ca atare în cuprinsul articolului.
📩 Comunicatele de presă și informațiile de interes public pot fi transmise redacției la: contact@baiamaretv.ro





