Poliţiştii de frontieră vor fi la datorie, zilnic, în perioada Rusaliilor

Având în vedere că în acest sfârşit de săptămână se celebrează Rusaliile, la nivelul ITPF Sighetu Marmației au fost dispuse măsuri pentru fluidizarea traficului în punctele de trecere a frontierei, precum şi pentru întărirea dispozitivului de supraveghere şi control la frontiera de stat.

Polițiștii de frontieră acționează alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţa publică în zona de competenţă.

În această perioadă, atât în punctele de trecere a frontierei, cât şi în zona de frontieră – 30 km interior de la linia de frontieră,  poliţiştii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației desfăşoară zilnic, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat, precum şi pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere.

Din experienţa anilor anteriori, este preconizată o creştere a valorilor de trafic în punctele importante de trecere a frontierei, sens in care, în funcţie de dinamica traficului, au fost dispuse măsuri pentru suplimentarea arterelor de control pana la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecarui punct de trecere, respectiv suplimentarea personalului.

Reamintim, că în această perioadă, pe sensul de intrare în țară, la realizarea controlului de frontieră efectuat de lucrătorii nostri, care vizează in principal verificarea documentelor de călătorie, participă şi reprezentanții Direcțiilor de Sănătate Publică judeţene în vederea efectuarii triajului epidemiologic si dispunerii măsurilor specifice.

Tot pentru fluidizarea traficului la granițele României, reprezentanţii ITPF Sighetu Marmației menţin permanent legătura cu autorităţile de frontieră din statele vecine, alături de care se efectuează controlul de frontieră, în vederea dispunerii unor măsuri comune.

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *