Polițiștii rutieri maramureșeni au aplicat sute de sancțiuni și au reținut zeci de permise de conducere săptămâna trecută
Săptămâna trecută, polițiștii rutieri maramureșeni au desfășurat mai multe acțiuni pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, în vederea reducerii numărului și gravității accidentelor rutiere și, totodată, pentru identificarea conducătorilor auto care încalcă legislația rutieră.
”La nivelul județului, indisciplina pietonilor și viteza, sub cele două forme (neadaptată condițiilor de drum/trafic sau neregulamentară) se regăsesc printre principalele cauze generatoare de accidente rutiere. Astfel, peste 200 de polițiști rutieri și ordine publică au asaltat drumurile publice ale județului și au verificat participanții la trafic.
Polițiștii au aplicat 558 de sancțiuni contravenționale, din care 336 de sancțiuni pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 94 pentru abateri pietoni și 67 de sancțiuni pentru abateri bicicliști. Au fost reținute 60 de permise de conducere (din care 33 pentru viteză excesivă) și au fost constatate în total 8 infracțiuni la regimul rutier.
Conform O.U.G. 195 din 2002, la secțiunea privind regulile de circulație pe care trebuie să le respecte alți participanți la trafic, amintim de faptul că, se interzice conducătorilor de biciclete sau mopede, să circule în timp ce se află sub influența băuturilor alcoolice, a produselor ori substanțelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora”, transmit reprezentanții IPJ Maramureș.