Polițistul care a condus băut mașina de teren implicată în tragedia din Făurești a fost reținut
În cadrul activităților de cercetare și investigare efectuate de polițiști, sub coordonarea procurorului de caz, s-a stabilit conducătorul autoturismul implicat în accidentul produs în data de 2 noiembrie, în Făurești. Este vorba despre bărbatul de 47 de ani, agent de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș, care la momentul producerii incidentului se afla în timpul liber.
Azi, 4 noiembrie, în urma probatoriului administrat, a fost dispusă măsura reținerii acestuia pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș.
Cazul a fost preluat în anchetă proprie de către Parchetul de pe lângă Judecatoria Târgu Lăpuș. Se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
BAIA MARE TV
Conținutul publicat pe BaiaMareTV.ro este protejat de legislația privind drepturile de autor. Copierea sau distribuirea materialelor fără citarea sursei și inserarea unui link activ către articolul original este interzisă. Materialele preluate de la alte publicații, instituții sau agenții sunt menționate ca atare în cuprinsul articolului.
📩 Comunicatele de presă și informațiile de interes public pot fi transmise redacției la: contact@baiamaretv.ro





