Programul complet al evenimentului „Crăciun în Maramureș” , ediția a XIV-a

Sâmbătă, 17 decembrie, evenimentul de suflet al maramureșenilor revine în Muzeul Satului din Baia Mare. Cea de-a XIV-a ediție a evenimentului „Crăciun în Maramureș” este organizată de Consiliul Județean Maramureș, în parteneriat cu Ansamblul Folcloric Național „Transilvania”, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș și Organizația de Management al Destinației Județene Maramureș.

Ulițele înguste ale „Satului de pe Deal” din Baia Mare vor fi din nou animate de cetele de colindători, iar în curțile gospodăriilor, gazdele „veseloase” venite din cele patru „țări” ale Maramureșului se vor întrece în prepararea de bucate cu care să răsplătească primirea veștii Nașterii Domnului. Bicaz, Gârdani, Cavnic, Mireșu Mare, Groși, Recea, Groșii Țibleșului, Lăpuș, Târgu Lăpuș, Giulești, Bogdan Vodă, Călinești, Petrova și Poienile de sub Munte sunt unitățile administrativ-teritoriale care își vor asuma rolul de gazde și vor promova în cadrul evenimentului tradițiile și obiceiurile zonelor pe care le reprezintă. Din programul acestei ediții nu va lipsi nici Târgul de Crăciun, astfel că ajutoarele Moșului vor putea găsi pe mesele meșterilor și producătorilor locali daruri dintre cele mai inspirate.

Atmosfera festivă va fi completată de grupurile de colindători, care vor susține recitaluri pline de emoție pe scena amplasată în curtea Casei Bozânta. Pentru această ediție, organizatorii au pregătit publicului și o serie de surprize muzicale, astfel că pe scenă vor urca și artiști îndrăgiți precum: Florentina și Petre Giurgi, Grupul Iza și Năstăcuța Iuga. De asemenea, doi invitați speciali și-au anunțat prezența la eveniment. Mircea Bravo și Tanti Lenuța din Chinteni, cunoscuți în mediul online, dar și pe marile ecrane, vor veni să se convingă de ospitalitatea maramureșenilor.

Nu în ultimul rând, cu sprijinul Ansamblului Folcloric Național „Transilvania” și al partenerilor media, magia „Crăciunului în Maramureș” va ajunge și de această dată pe micile ecrane.

V-așteptăm cu mare iureș la „Crăciun în Maramureș”!

Programul complet:

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *