Promisiunea președintelui PNL, făcută în Maramureș, devine lege și aduce dreptate pentru pensionarii militari
“Promisiunea făcută de președintele PNL în Maramureș în fața rezerviștilor a devenit lege și aduce dreptate cadrelor militare în rezervă și retragere”, a precizat Cristian Niculescu Țâgârlaș după adoptarea legii, în discursul rostit în plenul Senatului.
Cu ocazia vizitei efectuate vineri, 1 noiembrie, în Maramureș, președintele PNL Nicolae Ciucă a declarat că va lupta pentru eliminarea inechităților în ceea ce privește calculul pensiilor militare.
Acum, propunere legislativă pentru completarea Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat a fost adoptată de Senat cu 91 de voturi “pentru”, în ciuda abținerii USR și UDMR dar și a tentativei de tergiversare din partea PSD și a Guvernului Ciolacu. Astel, angajament față de pensionarii militari a fost onorat de liderul liberalilor, Nicolae Ionel Ciucă.
Actul normativ inițiat de Grupul PNL Senat va elimina discrepanțele între cuantumurile primite de cei pensionați în urmă cu 10-15 ani și cei care au ieșit la pensie în ultimii ani.
PNL a mai avut o inițiativă favorabilă pensionarilor militari, plafonul de neimpozitare a pensiilor militarilor crescând de la 2.000 de lei la 3.000 de lei începând cu 1 octombrie.
Senatorul PNL de Maramureș și-a exprimat intenția ca în perioada imediat următoare să se concentreze pe eliminarea nedreptăților în ce-i privește pe foștii mineri și pe foștii angajați care au lucrat în condiții grele.
”Votul este o victorie a bunului simț și face dreptate unei categorii reprezentative pentru țară. Eliminarea inechităților era dorită, era așteptată, fiindcă nu e normal ca oameni care au slujit țara aceeași perioadă de timp și au avut același grad, să aibă pensii diferite”, a declarat senatorul Cristian Niculescu Țâgârlaș.
CMF: 11240002
BAIA MARE TV
Conținutul publicat pe BaiaMareTV.ro este protejat de legislația privind drepturile de autor. Copierea sau distribuirea materialelor fără citarea sursei și inserarea unui link activ către articolul original este interzisă. Materialele preluate de la alte publicații, instituții sau agenții sunt menționate ca atare în cuprinsul articolului.
📩 Comunicatele de presă și informațiile de interes public pot fi transmise redacției la: contact@baiamaretv.ro





