Reprezentanți ai Maramureșului s-au aflat în vizită de studiu în Polonia, în cadrul etapei finale a proiectului Trimarium

Voievodatul Podkarpackie din Republica Polonă, regiune înfrățită cu Județul Maramureș, a găzduit în perioada 07 – 12 decembrie 2021, întâlnirea internațională organizată de Fundația Jagiellońska, pentru a marca finalizarea proiectului ”Trimarium, Joc de simulare pentru susținerea cooperării în cadrul Inițiativei celor Trei Mări”. Evenimentul a reunit reprezentanți din cele șapte țări participante în proiect, care s-au evidențiat prin rezultatele obținute la Concursul de cunoștințe despre Inițiativa celor Trei Mări, derulat în luna octombrie 2021.

Proiectul Trimarium este implementat de Fundația Jagiellońska în cooperare cu parteneri din Polonia, Bulgaria, Slovacia, Ungaria, Slovenia, Croația și România, cu finanțare de la Ministerul Polonez al Afacerilor Externe, prin programul Diplomația publică 2021.

Consiliul Județean Maramureș s-a implicat în acțiunile desfășurate pe plan local, în baza relațiilor de înfrățire ale Județului Maramureș cu Voievodatul Podkarpackie. Interesul pentru concursul Trimarium a fost semnificativ în România, iar maramureșenii s-au remarcat prin rezultate deosebite. 20 de elevi din Maramureș se află în clasamentul primilor 30 de participanți din țara noastră, iar 3 laureați din Maramureș au fost invitați la întâlnirea finală a proiectului.

Astfel, la vizita de studiu din Polonia au participat Raul Savan Pop – elev la Colegiul Național ”Gheorghe Șincai” Baia Mare, Mara Pustai Codreanu – elev la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Baia Mare și Tudor Vezentan – elev la Colegiul Național ”Vasile Lucaciu” Baia Mare, împreună cu dna Viorica Stecko, profesor de geografie la Colegiul Național ”Vasile Lucaciu” Baia Mare și un reprezentant al Biroului Relații publice, secretariat ATOP și relații internaționale din cadrul Consiliului Județean Maramureș.

Întâlnirea finală internațională a proiectului Trimarium a constat în participarea activă la o dezbatere privind Inițiativa celor Trei Mări, în implicarea tinerilor în jocul de strategie Intermarium, precum și în derularea unor ateliere de lucru axate pe tematicile proiectului. De asemenea, cei aproape 30 de invitați internaționali au vizitat câteva obiective istorice și culturale din Cracovia, Rzeszow și Przemysl, recunoscute drept repere importante pentru promovarea relațiilor internaționale și a alianțelor diplomatice cu alte țări, precum pentru conviețuirea polonezilor cu minorități și grupuri etnice și influențarea reciprocă de-a lungul istoriei.

Dezbaterea ”Trimarium – rolul Inițiativei Trei Mări în relațiile internaționale” a avut loc în Rzeszow, reședința Voievodatului Podkarpackie, cu participarea online a domnului Arkady Rzegocki din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Polone, precum și cu participarea directă a domnului Władysław Ortyl – mareșalul Voievodatului Podkarpackie. De asemenea, la dezbatere au luat parte parteneri locali ai Fundației Jagiellońska și laureații internaționali ai concursului Trimarium. 

Domnul Władysław Ortyl, mareșalul Voievodatului Podkarpackie, a prezentat în deschidere, rezultatele proiectului Trimarium, iar Arkady Rzegocki, de la Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Polone, a prezentat Inițiativa Trei Mări, care a fost înființată în 2015,ca un proiect care vizează consolidarea cooperării a douăsprezece țări din regiunile Mării Adriatice, Baltice și Mării Negre. Modul de dezvoltare a cooperării va fi, printre altele, punerea în aplicare a inițiativelor comune în domeniile infrastructură, energie și securitate. La finalul dezbaterii a avut loc ceremonia de premiere a tinerilor laureați ai Concursului Trimarium, drept recompensă pentru pasiunea lor pentru istorie și geografie.

Delegația Maramureșului la etapa finală a proiectului Trimarium a avut o întrevedere cu Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș, aflat în vizită oficială în Voievodatul Podkarpackie. Președintele administrației județene i-a felicitat pe cei trei tineri pentru rezultatele obținute și le-a recomandat să continue implicarea în proiecte extrașcolare, benefice pentru dezvoltarea lor personală și orientarea profesională.

Vizita de studiu în Republica Polonă a reprezentat un excelent prilej de consolidare a cunoștințelor în domeniul istoriei și geografiei, de conștientizare cu privire la importanța diplomației și relațiilor internaționale, precum și o oportunitate pentru inițierea de colaborări externe în domeniul educațional, inclusiv pentru continuarea proiectului Trimarium.

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *