Se demolează garajele și se fac parcări supraterane.

În cadrul ședinței Consiliului Local din 11 martie 2021, primarul Cătălin Cherecheș a vorbit despre stadiul în care se află proiectul care vizează demolarea garajelor în orașul nostru, dar și construirea de parcări supraterane, etajate.

Am finalizat tot ceea ce înseamnă plan de demolare a garajelor din municipiul Baia Mare, plan care va începe foarte curând cu un proiect pilot în zona Munteniei. Acolo avem studiul de fezabilitate, vom avea în următoarele săptămâni și proiectul tehnic al parcării supraetajate, realizat cu o economie de aproximativ un hectar și jumătate de teren pe care îl redăm spațiului public, zone verzi și așa mai departe.

Am identificat până în acest moment 16 puncte în care putem să facem parcări supraterane, etajate. Am împărțit orașul în șapte zone, fiecare urmând să fie tratată din perspectiva accesibilității și fluidizării traficului, demolând garajele, organizând parcările, dar și traficul și circulația din cartiere. Asta pentru că odată ce intrăm într-un cartier sau curte de bloc și demolăm garajele, în secunda doi trebuie să reparăm, să așezăm lucrurile într-o formă normală și să realizăm ori o parcare supraterană etajată ori o parcare la nivelul solului”, a spus primarul Cătălin Cherecheș.

Prin Programul Operațional Regional, Baia Mare beneficiază de o finanțare de 60 milioane euro pentru reabilitarea bulevardelor din municipiul Baia Mare

Mă refer aici la adaptarea bulevardelor cu pistă dedicată pentru biciclete, trotuare, zonă verde, respectiv bandă dedicată pentru autobuze. Lucrul acesta înseamnă desființarea parcărilor situate pe marginea bulevardelor, parcări ce vor trebui compensate. E normal să gândim aceste 16 proiecte în primă fază, însă odată cu aceasta, chiar dacă va fi un subiect și o activitate care va genera foarte multă supărare, eu îmi asum acest lucru. Știu că doar eu pot să fac acest lucru și doar în acest moment, pentru că nimeni nu își va asuma să aibă 15.000 de familii cărora li se demolează garajele. Pentru că fiecare dintre aleșii locali aparține unui partid politic, care reprezintă cetățenii în structuri administrative și nu o să fiți lăsați de partide să facă acest lucru. Eu îmi asum pentru că întotdeauna am știut să arăt că din curățenie nu se pierde și cred că ar trebui odată pentru totdeauna să curățăm ceea ce în mod deficitar, distructiv pentru municipiul Baia Mare, s-a permis la începutul anilor 90”, a mai spus Cătălin Cherecheș.

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *