Și-a pierdut locul de muncă – O nouă GAFĂ a aparatului drugtest AQUILA: Pozitiv la 4 substanțe, negativ la probele de sânge

Aparatul Drug Test AquillaScan WDTP-10 a dat-o din nou în bară. Și de această dată rău de tot. Astfel, polițiștii rutieri au testat în data de 15 ianuarie 2023 un șofer oprit pe bulevardul Independenței. Aparatul a indicat prezența a patru substanțe interzise. Rezultatele de laborator ale probelor de sânge au indicat negativ în toate cele patru cazuri!

În tot acest timp băimăreanul și-a pierdut locul de muncă! Acesta susține că va acționa în judecată statul român prin Poliția Româna, respectiv IPJ Maramureș – Serviciul Rutier Maramureș.

”O lună de zile am rămas fără loc de muncă. Acum cu rezultatele negative în mână umblu din ușă în ușă și nimeni nu mă angajează înapoi. O să mă judec cu statul român. Nu se poate așa ceva. Cine îmi plătește facturile? Cine îmi pune mâncare în farfurie? Cineva trebuie să răspundă pentru toate acestea” ne-a transmis cititorul nostru.

Ce spune poliția în referatul de clasare

”La data de 15.01.23 în jurul orei 1.40 organele de poliție din cadrul Poliției Municipiului Baia Mare, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe bd Independenței din Baia Mare, la intersecția cu strada Ion Luca Caragiale, au oprit pentru control autoturismul marca VW, la volanul căruia se afla… un băimărean de 26 ani. Cu ocazia controlului efectuat, organele de poliție l-au testat pe numitul… cu aparatul etilotst care a indicat o valoare de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, numitul… a fost testat cu aparatul Drug Test marca Aquilla Scan WDTP-10, seria 14000666, iar la poziția 185, rezultatul testului a ieșit pozitiv pentru consum de T2B OPI, T1C MDMA, T2C MTD, T3C KET, recomandându-se analize de laborator.

Ulterior a fost condus la Spitalul Județean Baia Mare unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge și urină, în vederea determinării prezenței în organism a unor substanțe psihoactive.

Potrivit buletinului de analiză toxicologică nr. 51/2023 al Institutului de Medicină Legală Cluj-Napoca, examenul toxicologic efectuat pe mostra de sânge recoltată la ora 02.25 a fost negativ pentru amfetamine, catinone (mefedronă), ketamină, metadonă, morfină și alți derivați opiacei.

De asemenea, examenul toxicologic efectuat pe mostra de urină recoltată la ora 02.20 a fost negativ pentru: amfetamină, metamfetamină, MDMA, mefedronă, tetrahidrocanabinoli (THC), ketamină, metadonă, cocaină, AP-PINACA, morfină și alți derivați opiacei.

Examenul toxicologic efectuat pe proba de urină a ieșit negativ pentru amfetamine și catinone (mefedronă).

Se propune: Clasarea cauzei penale având ca obiect infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive, prevăzute de articolul 336, alin 2, Cod Penal”.

2 COMMENTS

  1. Si daca a iesit negativ chiar in aceea seara la toate substantele, cum de si.a pierdut locul de munca? Trebuia sa intre in acea noapte la serviciu?

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *