Șofer băut la volan a fugit de polițiști până la Groși
Polițiștii rutieri au fost la datorie la cumpăna dintre ani pentru a depista conducătorii auto care, fiind sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor interzise, pun în pericol siguranța participanților la trafic.
Astfel, în jurul orei 02:35, un echipaj de poliție a efectuat semnalele regulamentare de oprire a unui autoturism condus în municipiul Baia Mare.
Cel aflat la volan nu s-a conformat solicitării polițiștilor, motiv pentru care echipajul a pornit în urmărirea autoturismului, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, până în comuna Groși.
Bărbatul care a condus a fost identificat și testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentrație de 0.89 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările în vederea dispunerii măsurilor legale.
BAIA MARE TV
Conținutul publicat pe BaiaMareTV.ro este protejat de legislația privind drepturile de autor. Copierea sau distribuirea materialelor fără citarea sursei și inserarea unui link activ către articolul original este interzisă. Materialele preluate de la alte publicații, instituții sau agenții sunt menționate ca atare în cuprinsul articolului.
📩 Comunicatele de presă și informațiile de interes public pot fi transmise redacției la: contact@baiamaretv.ro




