Sute de elevi evacuați – Miros de gaze la Colegiul Tehnic „George Barițiu” din Baia Mare.
Sute de elevi se aflau, luni dimineață, la cursuri în cadrul Colegiului Tehnic „George Barițiu” din Baia Mare, când în incinta unității de învățământ a fost perceput un miros de gaze. Incidentul a fost semnalat prin apel la numărul unic de urgență 112, fiind alertate autoritățile competente.
Detașamentul de Pompieri Baia Mare a intervenit de urgență la fața locului cu un echipaj de stingere, un echipaj medical, urmând să fie mobilizat și un echipaj CBRN. De asemenea, au fost alertate echipele furnizorului de gaze. Ca măsură preventivă, pompierii au decis evacuarea tuturor persoanelor aflate în incinta liceului, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
În total, au fost evacuate 286 de elevi, 25 de cadre didactice și 16 muncitori care desfășurau lucrări de renovare la unitatea de învățământ.
Actualizare:
În urma verificărilor și măsurătorilor efectuate de echipele furnizorului de gaze, împreună cu pompierii, nu s-a confirmat existența unei scurgeri de gaze. În aceste condiții, elevii se vor putea întoarce la cursuri.