Un bărbat a încercat să își ia viața în arestul IPJ Maramureș
Un incident grav a avut loc astăzi în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș.
Potrivit informațiilor obținute din surse apropiate anchetei, un bărbat în vârstă de 40 de ani, din Baia Mare, aflat în arest preventiv, ar fi încercat să își ia viața prin spânzurare, folosind un material textil.
Polițiștii aflați în serviciu au intervenit de urgență și au solicitat imediat sprijin medical. Echipajele ajunse la fața locului au aplicat manevre de resuscitare, iar bărbatul a fost ulterior intubat și transportat în stare gravă la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare.
În prezent, acesta se află internat în stare critică, sub supraveghere medicală.
Autoritățile urmează să stabilească cu exactitate circumstanțele în care s-a produs incidentul.
ACTUALIZARE – IPJ MARAMUREȘ
Azi, 24 februarie, personalul medical a intervenit pentru acordarea de îngrijiri medicale unui bărbat de 40 de ani.
Facem precizarea că acesta se afla în Centrul de Reținere si Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș pentru executarea unei măsuri preventive.
Întrucât bărbatul necesita acordarea de îngrijiri medicale, a fost transportat la spital, iar în continuare se efectuează verificări pentru lămurirea stării de fapt.
BAIA MARE TV
Conținutul publicat pe BaiaMareTV.ro este protejat de legislația privind drepturile de autor. Copierea sau distribuirea materialelor fără citarea sursei și inserarea unui link activ către articolul original este interzisă. Materialele preluate de la alte publicații, instituții sau agenții sunt menționate ca atare în cuprinsul articolului.
📩 Comunicatele de presă și informațiile de interes public pot fi transmise redacției la: contact@baiamaretv.ro





