Un fost pădurar din Tautii Magheraus se iubea pe ascuns cu o copilă de 14 ani

Caz cutremurător la Tăuţii Măgherăuş. De mai multe luni, o minoră de 14 ani a fost sedusă de un fost angajat al ocolului Silvic Tăuţii Măgherăuş. Conform informaţiilor noastre, bărbatul lua fata noaptea de acasă, în timp ce părinţii ei dormeau, şi se duceau cu maşina în zona Apa Sărată, unde stăteau până dimineaţa la 4.00. În tot acest timp părinţii nu au bănuit nimic. O localnică a fost cea care a anunţat poliţia după ce i-a văzut în zona amintită.

Să mai spunem că bărbatul vizat de anchetă este cercetat într-un dosar penal de furt de masă lemnoasă.


Ce spune IPJ Maramureş

În cursul zilei de ieri, 21 iulie, polițiștii din Tăuții-Măgherăuș s-au sesizat din oficiu, cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de act sexual cu un minor.

Anterior, ieri noapte, în jurul orei 01:00, polițiștii au fost sesizați prin S.N.U.A.U.112 cu privire la faptul că un bărbat se afla în compania unei minore cu scopul de a întreține relatii sexuale.

Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în perioada 14-21 iulie a.c, un bărbat de 28 de ani din Tăuții-Măgherăuș, a întreținut relații sexuale în mod repetat cu o minoră de 14 ani din același oraș, cu acordul acesteia.

În cauză polițiștii au întocmit dosar penal și efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de act sexual cu un minor, faptă prevăzută de art.220 alin.1 Cod Penal.

De asemenea, a fost sesizată și D.G.A.S.P.C. Maramureș.

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *