Un maramureșen a încercat să mituiască 3 polițiști din Satu Mare

Un individ a fost condamnat astăzi de către magistrații Tribunalului Satu Mare la o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare după ce a încercat să mituiască doi polițiști rutieri din județul Satu Mare. Bărbatul, din Tăuții de Sus, și-a recunoscut vinovăția și a ajuns la un acord de recunoaștere cu procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare.

Conform informațiilor PresaSM, la data de 15.06.2024, trei agenţi de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în jurul orei 03.45 , aflându-se pe Drumul Național 19 F, au surprins cu pistolul radar autoturismul marca Volkswagen care a depăşit viteza legală, fiind înregistrată viteza de 104 km/h pe un sector de drum cu limită de viteză de 50 km/h.

Un agent de poliție s-a deplasat la conducătorul autovehiculului, şi-a declinat calitatea, i-a adus la cunoştinţă motivul opririi şi i-a solicitat documentele, precizându-i că urmează a fi sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1485 de lei şi că urmează să i se reţină permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile.

Auzind acestea, conducătorul auto i-a propus să rezolve cumva, să nu îi reţină permisul de conducere, a coborât din autoturism şi a scos din portofel o bancnotă de 100 de euro pe care a vrut să i-o ofere drept mită.

Agentul a refuzat categoric propunerea acestuia şi i-a sugerat să aştepte la autovehicul până la întocmirea actelor de constatare. Polițistul a revenit la autospecială, unde se aflau cei doi colegi şi le-a relatat acestora că i s-a oferit suma de 100 de euro cu titlu de mită. Imediat, la autospecială s-a prezentat şi conducătorul auto care le-a spus că le oferă 300 de euro pentru a nu lua măsurile legale, dat fiind că a observat că sunt 3 lucrători în echipaj, câte 100 de euro pentru fiecare.

Din nou, a fost refuzată categoric propunerea acestuia şi s-a procedat la întocmirea procesului verbal de constatare a contravenţiei şi la eliberarea dovezii înlocuitoare. Totul a fost surprins de către camerele polițiștilor, fiind anunțată Direcția Generală Anticorupție.

Audiat de către procurori, șoferul a susţinut că nu le-a dat agenţilor de poliţie vreo sumă de bani, nu le-a arătat vreo bancnotă, el doar i-a „propus” agentului de poliţie să facă o înţelegere ca în schimbul unei sume de bani să nu îi reţină permisul de conducere care îi era necesar în calitate de şofer profesionist în Germania.

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *