Un MiG 21-Lancer al Armatei Române a dispărut de pe radare la 50 Km Nord de Municipiul Constanța. Este căutat cu elicoptere și echipe la sol.

Ministerul Apărării a transmis că în această seară la ora 20.00, o aeronavă MiG 21 LanceR din dotarea Bazei 86 Aeriene, care executa o misiune de patrulare aeriană deasupra Dobrogei, a pierdut legătura radio cu turnul de control, iar la ora 20.03 a dispărut de pe radar, într-o zonă cuprinsă între localitățile Cogealac și Gura Dobrogei.

Aeronava decolase de pe Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, în jurul orei 19.50.

Nu sunt date, la acest moment, despre starea pilotului și a aeronavei.

Au fost declanșate de urgență operațiunile de căutare-salvare. Un elicopter IAR-330 Puma a decolat de urgență spre zona posibilului impact, iar echipajele de intervenție ale ISU Dobrogea au pornit, de asemenea, spre această zonă.

UPDATE

MApN anunță că elicopterul IAR 330-Puma, decolat, miercuri, 2 martie, în jurul orei 20.21, în misiune de căutare-salvare a aeronavei Mig 21 LanceR, a pierdut legătura radio cu turnul de control și a dispărut de pe radar în jurul orei 20.44.

UPDATE 2

Armata Română confirmă prăbușirea elicopterul IAR 330-Puma, la 11 Km de aeroportul de unde a decolat și decesul celor cinci militari aflați la bord. În continuare nu se știe nimic despre avionul Mig 21, nici despre starea pilotului.

Generalul Constantin Spânu, purtătorul de cuvânt al MApN a declarat că sunt pornite spre locul posibil al prăbușirii mai multe echipaje ISU Dobrogea și de la Baza Mihail Kogâlniceanu.

“Este prematur să discutăm despre posibile cauze. Cu siguranță, erau condiții meteo nefavorabile, dar nu ne putem pronunța acum. Avem două comisii de anchetă înființată. Concentrarea noastră e pe operațiunea de căutare-salvare. Pentru echipajul elicopterului nu s-a putut face nimic. Restul detaliilor vor fi dezvăluite de către echipele de salvatori. Nu ascundem informații față de opinia publică. Elicopterul nu era echipat cu armament, iar despre MIG nu am aceste detalii.”

UPDATE 3 

Ministerul Apărării anunță că șapte persoane au murit în urma prăbușirii elicopterului IAR 330-Puma. Astfel, pe lângă cei cinci membri ai echipajului, ale căror decese au fost deja anunțate, și-au pierdut viața și doi salvatori ai Forțelor Navale.

“Operațiunile de căutare – salvare a pilotului aeronavei MiG 21 LanceR sunt încă în desfășurare. Ministrul apărării naţionale și șeful Statului Major al Apărării îşi exprimă profundul regret pentru tragicul eveniment şi sunt alături de familiile militarilor”, spune MApN într-un comunicat.

Un mesaj de condoleanțe în numele președintelui a fost publicat și de către Administrația Prezidențială: “Îmi exprim profundul regret și deplina compasiune pentru pierderea vieții a șapte militari de la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, în urma prăbușirii unui elicopter IAR 330 Puma, în zona localității Gura Dobrogei, județul Constanța. Elicopterul executa o misiune de salvare-evacuare a unei aeronave MiG 21 LanceR, când a dispărut de pe radar. În această noapte tragică pentru aviația din România, gândurile mele se îndreaptă spre familiile îndoliate și greu încercate de această pierdere dramatică. Le transmit condoleanțe și multă putere în aceste clipe dureroase!”

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *