Un tânăr (16 ani) i-a dat foc unui copil (12 ani) în județul Satu Mare. Victima, în stare critică 

Un minor (16 ani) i-a dat foc unui alt copil (12 ani) după o ceartă de moment, în localitatea Ghilvaci din comuna Moftin. Minorul, cu arsuri foarte grave, a fost transportat de urgență la București, cu ajutorul unui avion.

Conform informațiilor PresaSM, totul s-a întâmplat vineri, în jurul orelor 17.30, atunci când polițiștii sătmăreni au fost sesizați de către un bărbat de 50 de ani, din localitatea Moftin, despre faptul că fiul său, un minor în vârstă de 12 ani, ar fi suferit arsuri prin incendiere.

Polițiștii sosiți la fața locului au constatat faptul că aspectele sesizate se confirmă. Astfel, minorul de 12 ani, în timp ce se afla împreună cu un băiat de 16 ani, într-o cameră de depozitare a cerealelor, ar fi manevrat un recipient care conținea o substanță ușor inflamabilă, moment în care ar fi suferit arsuri la nivelul membrelor inferioare și toracelui.

Minorul a fost transportat la Spitalul Județean Satu Mare, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate și, ulterior, transferat, cu un elicopter SMURD, la Spitalul de Arși din București.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs evenimentul.

Pacientul a suferit arsuri de gradul I și II la nivelul toracelui, gâtului și feței, pe 32% din suprafața corpului.

“Pacientul a suferit arsuri de gradul I și II la nivelul toracelui, gâtului și feței, pe 32% din suprafața corpului”, a declarat pentru PresaSM purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Satu Mare, Constantin Demian.

În jurul orei 21.30, medicii au decis transferul băiatului pe secția de arși a Spitalului de Urgență pentru copii “Grigore Alexandrescu”.

FOTO: Arhivă

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *