Un tânăr mecanic fără permis a furat o mașină lăsată la reparat.

Azi noapte, la ora 00.40, polițiștii băimăreni au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Mărgeanului.

La volan a fost identificat un tânăr de 21 de ani din Sălaj, care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,23 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma verificărilor, polițiștii au stabilit faptul că tânărul este angajat al unui service auto de unde ar fi furat autoturismul condus, cu scopul de a-l folosi pe nedrept. Autoturismul a fost lăsat parcat de către proprietarul de 82 de ani, pentru a fi reparat.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere și furt în scop de folosință.

BAIA MARE TV

Conținutul publicat pe BaiaMareTV.ro este protejat de legislația privind drepturile de autor. Copierea sau distribuirea materialelor fără citarea sursei și inserarea unui link activ către articolul original este interzisă. Materialele preluate de la alte publicații, instituții sau agenții sunt menționate ca atare în cuprinsul articolului.

📩 Comunicatele de presă și informațiile de interes public pot fi transmise redacției la: contact@baiamaretv.ro

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *