UNTOLD ONE 2026 anunță primii artiști: Flo Rida, Swae Lee, Kygo și The Chainsmokers vin la Cluj-Napoca
Festivalul UNTOLD, clasat pe locul 3 în topul celor mai mari festivaluri de muzică din lume, a anunțat primul val de artiști pentru ediția din 2026. UNTOLD ONE va avea loc între 6 și 9 august 2026, în Cluj-Napoca.
Ediția din 2026 deschide o nouă decadă pentru festival, descrisă de organizatori drept una spectaculoasă, ambițioasă și intensă. UNTOLD ONE este gândit ca un nou capitol în evoluția festivalului, cu premiere internaționale, producții vizuale ample și experiențe create special pentru publicul UNTOLD.
Flo Rida, unul dintre cei mai de succes artişti din istoria pop-rap-ului, ajunge pentru prima dată pe scena principală a festivalului UNTOLD. Cu peste 80 de milioane de discuri vândute la nivel global şi hituri care au depăşit pragul de un miliard de ascultări, precum „Low” sau „Good Feeling”, Flo Rida a redefinit muzica urbană mainstream şi a transformat-o într-un fenomen global, fiind o prezenţă constantă pe radio, în topuri şi pe marile scene de festival.


Swae Lee, una dintre cele mai influente voci ale noii generaţii de hip-hop şi pop, vine la UNTOLD ONE cu un portofoliu de piese care domină platformele de streaming. „Sunflower”, colaborarea sa cu Post Malone, a depăşit 4,1 miliarde de ascultări pe Spotify, devenind una dintre cele mai ascultate piese din istoria platformei şi consolidând statutul său de artist care defineşte sound-ul mainstream contemporan. Swae Lee a cântat doi ani la rând, în 2024 și 2025, la festivalul Beach, Please!.
Zona electronică este reprezentată de unii dintre cei mai importanţi DJ şi producători.
Kygo este unul dintre artiştii cu cea mai rapidă ascensiune din istoria muzicii dance. Producţiile sale au depăşit pragul de miliarde de streamuri, iar piese precum „Firestone” sau „It Ain’t Me” au acumulat peste 3 miliarde de ascultări la nivel global. În 2022, Kygo a intrat în istorie ca primul DJ care a susţinut un show în cadrul ceremoniei de închidere a Jocurilor Olimpice.


The Chainsmokers, creatorii piesei „Closer”, una dintre cele mai ascultate piese din toate timpurile, cu peste 3,5 miliarde de streamuri, au redefinit graniţa dintre muzica pop şi electronică. Câştigători ai unui premiu Grammy şi autori ai unor hituri globale precum „Something Just Like This” sau „Don’t Let Me Down”, duo-ul rămâne un reper.
Lost Frequencies, unul dintre cei mai de succes artişti europeni ai ultimului deceniu, a impus un sound melodic house care a cucerit topurile internaţionale prin piese precum „Where Are You Now” (1,6 miliarde de streamuri) sau Are You With Me (peste 1,3 miliarde de ascultări).

Lineup-ul primului val este completat de Tash Sultana, Sebastian Ingrosso, Steve Aoki, Mestiza, artişti care aduc pe scena UNTOLD ONE stiluri diferite şi perspective muzicale care extind experienţa festivalului dincolo de orice limită de gen.




Abonamentele sunt disponibile pe site-ul festivalului UNTOLD ONE 2026, care pot fi achiziţionate în rate.
Organizatorii UNTOLD vor anunţa, în perioada următoare, şi alte nume confirmate pentru ediţia din 2026.