VIDEO EXCLUSIV: Acțiunea polițiștilor rutieri

Ieri, 20 iunie, polițiștii rutieri maramureșeni au acționat pe raza întregului județ, pentru depistarea și sancționarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

          Activitățile sunt circumscrise acțiunii ”Alchool&Drugs” și vizează creșterea gradului de siguranță în trafic, precum și prevenirea producerii unor accidente de circulație.

          Astfel, polițiștii au constatat două înfracțiuni la regimul rutier, fiind întocmite dosare penale sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, faptă prevăzută de art. 336 din Codul Penal.

          De asemenea, altor patru conducători auto le-au fost reținute permisele de conducere, după ce au fost surprinși în timp ce conduceau autovehicule pe drumurile publice, având o alcoolemie cu o valoare sub limita de 0.40 mg/l alcool pur in aerul expirat. 

          Valoarea amenzilor aplicate de polițiști a fost de aproape 10.000 de lei.

          Polițiștii vor acționa și în zilele următoare pentru prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere, axându-se în special, pe combaterea și sancționarea consumului de alcool și substanțe psihoactive.

          Reamintim conducătorilor auto faptul că atunci când se urca la volan sub influența băuturilor alcoolice sau a alor substanțe, atât simțurile le sunt reduse, cât și capacitatea de concentrare și reacție, fiind un pericol pentru ei înșiși și pentru ceilalți participanți la trafic!

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *