Vlad Hotea, cel mai harnic gospodar cinstit la ”Tânjaua Hotenarilor”!

Duminică, 12 mai, în Hoteni, comuna Ocna Șugatag a avut loc cea de-a 54-a ediție a Tânjelei Hotenarilor. Printre oficialitățile prezente la eveniment s-a aflat și în acest an deputatul PSD Maramureș, Gabriel Zetea, candidatul social-democraților pentru președinția Consiliului Județean Maramureș. Alături de el și de echipa PSD Maramureș au venit numeroși tineri dar și primari din zonă, dornici să fie împreună într-o zi atât de importantă pentru administrația locală și pentru cetățenii din comuna Ocna Șugatag.

Îl felicit din tot sufletul pe Ioan Oanea, primarul din Ocna Șugatag pentru organizarea extraordinară a celei de-a 54-a ediții a sărbătorii Tânjaua hotenarilor. Acest eveniment tradițional care celebrează primul gospodar ieșit la arat l-a avut de această dată, în prim plan pe Vlad Hotea. Acțiunea câmpenească a adunat împreună atât comunitatea locală, cât și numerosi turiști și maramureșeni veniți să participe la această festivitate plină de culoare și bucurie”, a precizat deputatul PSD Maramureș, Gabriel Zetea, candidat pentru președinția Consiliului Județean.  

”Tânjaua hotenarilor” care se organizează anual în a doua duminică din luna mai nu este doar o sărbătoare ci și o recunoaștere a muncii asidue, unde cel mai harnic om din sat este ales de Sfatul Bătrânilor. Este o zi în care datinile și obiceiurile maramureșene revin la viață, reînnodând legătura cu trecutul agrar al comunității. Sub îndrumarea eficientă a primarului Ioan Oanea, sărbătoarea a fost o demonstrație de organizare exemplară care a subliniat încă o dată bogăția culturală a Maramureșului și a arătat importanța păstrării și promovării tradițiile noastre autentice.

Îi mulțumesc primarului Ioan Oanea pentru devotamentul și pasiunea cu care susține aceste valori și pentru felul în care menține Tânjaua hotenarilor ca un punct de întâlnire important pentru toți cei care prețuiesc și celebrează moștenirea culturală a regiunii noastre și îi felicit pe toți cei implicați în această acțiune impresionantă. Îmi doresc ca Tânjaua hotenarilor să continue să fie o sursă de inspirație și mândrie pentru comuna Ocna Șugatag și pentru întregul Maramureș. Aștept cu nerăbdare edițiile viitoare și asigur administrația locală de întregul meu sprijin și al viitorului Consiliu Județean pentru continuarea acestei frumoase tradiții”, a declarat deputatul Gabriel Zetea, candidatul social-democraților maramureșeni pentru funcția de președinte al Consiliului Județean.

Biroul de presă al PSD Maramureș

CMF: 21240002

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *