Ziua Poliției Locale, marcată la Baia Mare prin implicare și grijă pentru comunitate

În fiecare zi, dincolo de intervenții, sesizări sau misiuni, există și partea aceea mai puțin văzută a muncii noastre: grija pentru oraș și pentru oamenii lui.

Pentru noi, Baia Mare nu este doar locul în care lucrăm. Este locul în care trăim, în care ne cresc copiii și în care ne dorim cu toții să ne simțim în siguranță și respectați.

De aceea, în această perioadă, polițiștii locali aleg să fie aproape de comunitate și prin gesturi simple, dar importante:

🩸 donare de sânge pentru cei care au nevoie de o șansă;
🐾 voluntariat și sprijin pentru animalele fără stăpân;
🌱 ecologizare;
🤝 activități dedicate comunității și oamenilor acestui oraș.

Uneori, cele mai importante lucruri nu se măsoară în amenzi sau statistici, ci în încredere, respect și în binele pe care reușim să îl facem împreună.

Le mulțumim tuturor cetățenilor care ne sunt alături, care ne transmit încredere sau chiar un simplu „mulțumesc”, ne sprijină, ne transmit sesizări cu problemele urbei.

Comunitatea se construiește împreună.

La mulți ani tuturor polițiștilor locali care își fac datoria cu seriozitate, echilibru și suflet!

BAIA MARE TV

Conținutul publicat pe BaiaMareTV.ro este protejat de legislația privind drepturile de autor. Copierea sau distribuirea materialelor fără citarea sursei și inserarea unui link activ către articolul original este interzisă. Materialele preluate de la alte publicații, instituții sau agenții sunt menționate ca atare în cuprinsul articolului.

📩 Comunicatele de presă și informațiile de interes public pot fi transmise redacției la: contact@baiamaretv.ro

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *