Avionul HiSky Baia Mare – Paris Beauvais a decolat cu 6 ore întârziere. Aeronava prezenta scurgeri

Astăzi angajați Aeroportul Internațional Maramureș în timpul verificărilor exterioare la aeronava Companiei HiSky au observat scurgeri ”suspecte” și au anunțat pilotul. Acesta a hotărât să nu mai decoleze spre Paris Beauvais la ora 13.40, ora programată pentru această cursă din Baia Mare.

S-a solicitat o altă aeronavă pentru a prelua pasagerii din Baia Mare. Aceasta a fost trimisă de la Roma, iar după 360 minute de întârziere a decolat spre Paris Beauveau în jurul orei 19:20.


Maria P: După ce am fost debarcați angajații aeroportului ne-au informat ca este vorba de o defecțiune a aeronavei, și am fost rugați să așteptăm câteva ore până ce v-om efectua zborul cu o altă aeronava.”

Vlad S: Ținând cont că este și fetița noastră cu noi a fost puțin mai dificil să trecem peste aceste ore de așteptare, însă cei de la aeroport s-au ocupat să ne informeze periodic cu privire la situația zborului și ne-au oferit apă și sandwich-uri.

Ce spune Aeroportul Baia Mare

„În numele companiei HiSky, Aeroportul Internațional Maramureș dorește să-și ceară scuze pentru neplăcerile cauzate de întârzierea înregistrată pe ruta Baia Mare – Paris (Beauvais).

Vă asigurăm pe această cale că atât aeroportul, cât și compania aeriană au depus toate demersurile necesare pentru a remedia situația. Siguranța pasagerilor este pe primul loc.

Vă mulțumim pentru înțelegere”

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *