Aeroportul Internațional Maramureș răspunde prompt la orice situație medicală întâmpinată pe parcursul unui zbor

Primul zbor Schengen care a aterizat pe Aeroportul Internațional Maramureș a adus și prima problemă medicală în timpul zborului Paris – Baia Mare. O femeie în vârstă de 28 ani a fost așteptată și preluată de un echipaj SMURD. Pasagera…

Taina Sfântului Maslu la Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din municipiul Baia Mare

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, sâmbătă, 30 martie 2024, de la ora 10:30 a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu la Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Municipiul Baia Mare, de către Preasfințitul Timotei Sătmăreanul,…

PNL Maramureș are cel mai puternic și serios tandem la alegerile locale din 9 iunie: Ionel Bogdan, candidat la Primăria Baia Mare și Gabriel Ștețco, candidat la Consiliul Județean Maramureș!

Biroul Politic Județean și Colegiul Director Județean al PNL Maramureș au validat vineri, 29 martie 2024, cu unanimitate de voturi, candidaturile principalilor candidați la alegerile locale din 9 iunie în Maramureș.  Ca o premieră pentru România, președintele Consiliului Județean Maramureș…

Prima aeronavă Schengen a aterizat azi pe Aeroportul Internațional Maramureş – 106 călători au sosit în Maramureș, iar alți 109 pasageri au plecat către Franța

Prima aeronavă Schengen ce a venit de la Paris (Franța) a aterizat azi la prânz, pe Aeroportul Internațional din Baia Mare. După o jumatate de oră zborul a făcut cale întoarsă spre Paris. Polițiștii de frontieră i-au întâmpinat pe pasageri…

Mesajul președintelui Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, de Sfintele Sărbători Pascale

Sărbătorile sunt despre iubire, iertare, comuniune în credință și pace. Despre familie și comunitate. O importantă parte a comunității băimărene și maramureșene sărbătorește în aceste zile Sfintele sărbători Pascale. Să ne alăturăm prietenilor și concetățenilor noștri catolici și protestanți în…

Gabriel Zetea, președinte PSD Maramureș: ”Împreună cu Dancus Ioan Doru, facem echipă pentru Baia Mare și pentru Maramureș!”

Nu spun un lucru nou: tot ce dăinuiește se construiește, dacă avem credință. Noi avem credință și mai avem ceva important – încredere în Maramureș, în Baia Mare, în maramureșeni și în băimăreni. Lucrurile durabile se fac cu încredere și…

ANUNŢ DE PARTICIPARE – în scopul atribuirii contractelor de acordare a unui sprijin financiar unităţilor de cult

Județul Maramureș invită unitățile de cult din Județul Maramureș, care îndeplinesc condițiile prevăzute de O.G. nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,…

ANUNȚ PUBLIC DE RECRUTARE SPECIALISTI PENTRU FORMAREA COMISIEI DE SELECȚIE A PROIECTELOR CULTURALE ȘI A COMISIEI DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR

În vederea constituirii bazei proprii de date, Județul Maramureş invită specialiști – experți evaluatori să-și depună candidatura pentru formarea comisiilor de selecție a proiectelor culturale și a comisiei de soluționare a contestațiilor. Conform prevederilor art.12 alin. (2), lit. b) din Ordonanța…

Avionul HiSky Baia Mare – Paris Beauvais a decolat cu 6 ore întârziere. Aeronava prezenta scurgeri

Astăzi angajați Aeroportul Internațional Maramureș în timpul verificărilor exterioare la aeronava Companiei HiSky au observat scurgeri ”suspecte” și au anunțat pilotul. Acesta a hotărât să nu mai decoleze spre Paris Beauvais la ora 13.40, ora programată pentru această cursă din…

O nouă reușită a Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare. Ultimele noutăți legate de tratamentul de radioterapie

Continuă seria reușitelor la cel mai mare spital din județul Maramureș. Astăzi, 28 martie, în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc la unitatea spitalicească au fost aduse în discuție ultimele noutăți legate de tratamentul de radioterapie, respectiv…