Bărbat salvat din râul Săsar, după ce a căzut de pe o țeavă. A stat aproape două ore în apă, la -8 grade
Un bărbat în vârstă de 52 de ani a fost salvat, marți, după ce a căzut de pe o țeavă care traversează râul Săsar, în municipiul Baia Mare, în dreptul străzii Cărăușilor.
Potrivit informațiilor, un vecin de pe strada Alba Iulia ar fi auzit strigătele de ajutor ale bărbatului și a alertat imediat autoritățile prin apel la numărul unic de urgență 112.
Pompierii militari s-au deplasat de urgență la fața locului, au intervenit pentru scoaterea victimei din apă și au predat-o unui echipaj SMURD. Salvatorii i-au acordat primul ajutor, după care bărbatul a fost transportat la spital pentru investigații medicale.
Menționăm că, la momentul incidentului, în Baia Mare temperaturile au coborât până la -8 grade Celsius. Conform declarațiilor martorilor, bărbatul ar fi stat în apă o perioadă îndelungată, aproximativ două ore, existând suspiciunea că acesta ar fi suferit de hipotermie.
Cauzele exacte ale incidentului urmează să fie stabilite de autorități.
BAIA MARE TV
Conținutul publicat pe BaiaMareTV.ro este protejat de legislația privind drepturile de autor. Copierea sau distribuirea materialelor fără citarea sursei și inserarea unui link activ către articolul original este interzisă. Materialele preluate de la alte publicații, instituții sau agenții sunt menționate ca atare în cuprinsul articolului.
📩 Comunicatele de presă și informațiile de interes public pot fi transmise redacției la: contact@baiamaretv.ro





