Incendiu violent la un service auto din Ferneziu. O persoană primește ajutor medical
Pompierii Detașamentului Baia Mare intervin cu 5 autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj medical de prim ajutor SMURD la un incendiu produs la o hală în care se desfășoară activități de reparații auto, din localitatea Baia Mare. Echipajele intervin pentru localizarea și lichidarea incendiului.
Echipajul medical evaluează, în acest moment, o persoană aflată la locul producerii incendiului.
ACTUALIZARE
Incendiul care a afectat hala de aproximativ 200 mp este în prezent localizat. Echipajele de intervenție acționează susținut pentru lichidarea ultimelor focare și înlăturarea efectelor negative. Prin intervenția promptă a salvatorilor, s-a reușit protejarea unei alte hale, aflate în imediata apropiere, limitându-se astfel extinderea pagubelor materiale.
Victima evaluată inițial la fața locului, a fost preluată de echipajul de Terapie Intensivă Mobilă și transportată la unitatea spitalicească pentru îngrijiri de specialitate, fiind diagnosticată cu intoxicație cu fum.
BAIA MARE TV
Conținutul publicat pe BaiaMareTV.ro este protejat de legislația privind drepturile de autor. Copierea sau distribuirea materialelor fără citarea sursei și inserarea unui link activ către articolul original este interzisă. Materialele preluate de la alte publicații, instituții sau agenții sunt menționate ca atare în cuprinsul articolului.
📩 Comunicatele de presă și informațiile de interes public pot fi transmise redacției la: contact@baiamaretv.ro





