Adulții sună abuziv la 112, mai mult decât copiii

Serviciul de urgență 112 a fost apelat abuziv de peste 231.000 de ori, în prima jumătate a acestui an. Cele mai multe astfel de apeluri s-au înregistrat în Olt, Gorj, Harghita, Ialomița și Constanța. În doar șase luni, un adult…

NUMIRE ÎN FUNCŢIA DE PREŞEDINTE AL TRIBUNALULUI MARAMUREŞ

Începând cu data de 16.07.2021, pentru o perioadă de 3 ani, funcţia de preşedinte al Tribunalului Maramureş va fi îndeplinită de domnul judecător LUCIAN ALEXANDRU VERDEŞ, numit prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 771/10.06.2021, ca urmare a promovării concursului…

Studenţi în practică la Jandarmeria Maramureş

Începând cu data de 12 iulie a.c. şi până în data de 8 august a.c., studenţi din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”- Bucureşti, arma jandarmi, se află în stagiul de practică la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Pintea Viteazul”…

Sondaj adresat tinerilor care locuiesc în zona montană

Consiliul Județean Maramureș este de curând membru al Asociației Europene a Zonelor Montane – „EuroMontana”. Aceasta este o asociație puternică, ce are ca obiectiv principal ameliorarea condițiilor de viață ale populațiilor montane din Europa, în special prin: exprimarea, promovarea și…

Unde intervin echipele Vital – 15 iulie

Reprezentanţii Vital anunţă întreruperea furnizării apei potabile joi, 15 iulie, până la ora 14.00, în Baia Mare, pe str, Măgura nr. 17, din cauza unui  branșament defect. Echipele de intervenție sunt la fața locului, pentru remedierea situației și reluarea furnizării…

Bursa locurilor de muncă din Baia Mare și Maramureș

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Maramureș anunță că la data de 14 iulie în județ sunt disponibile 499 locuri de muncă. În documentul de mai jos, găsiți lista locurilor de muncă vacante, precum și data limită până la…

Programul de functionare al centrelor de vaccinare din municipiul Baia Mare.

Primăria Municipiului Baia Mare prin Direcția de Asistență Socială Baia Mare aduce în atenția opiniei publice faptul că, începând cu data de 15 iulie 2021, se reduce programul de funcționare în cele două Centre de vaccinare din Baia Mare, respectiv…

Elevii de la Colegiul Tehnic ” C.D. Nenițescu” Baia Mare, în vizită la societatea VITAL SA

Odată cu ridicarea restricțiilor am avut bucuria de a redeschide porțile obiectivelor noastre către cei care doresc să descopere mai îndeaproape activitatea desfășurată de colegii noștri. Elevii clasei a IX-a și a X-a din cadrul Colegiului Tehnic ” C.D. Nenițescu”…

Pompierii maramureșeni la datorie

Pe parcursul lunii iunie, pompierii militari maramureșeni au efectuat 48 de intervenții. Din total, 24 au fost la incendii, 20– alte intervenții, 3– alte situații de urgență, capitol ce include, printre altele, înlăturarea efectelor fenomenelor meteorologice și hidrologice periculoase, misiuni pirotehnice, asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, iar 1–…

Avarie la reţeaua de apă potabilă pe o stradă din Baia Mare şi pe mai multe străzi din Sighetu Marmaţiei.

Reprezentanţii Vital anunţă întreruperea furnizării apei potabile vineri. 09 iulie, până la ora 14.00, în Baia Mare, pe strada Hollosi Simon, din cauza unei avarii branșament. Tot vineri, tot din cauza unei avarii branşament, nu vor avea apă la robinete…